La BCR, aprobarea dureaza maxim 4 zile!
Creditul de nevoi de la BCR se preaproba la telefon cu ajutorul INFO BCR- 0801.0801.227. Oficialul bancii iti da toate informatiile de care ai nevoie si iti spune ce suma poti imprumuta, in functie de venituri si alte conditii, precum si rata pe care o ai de platit lunar pentru respectivul credit.
Daca respectivele informatii primite prin telefon te satisfac si te hotarasti sa accesezi creditul, tot prin telefon afli de ce acte ai nevoie in acest scop. Documentele tipizate ale bancii le poti descarca de pe internet, asa incit este suficienta o sigura vizita la unitatea bancara, cu toate actele necesare, pentru acordarea pe loc a creditului.
Am incercat astfel sa obtin prin telefon un credit de consum, pe o perioada de maxim 5 ani. Pentru un venit net de 1.000 RON (10.000.000 ROL), BCR imi acorda un credit de cel mult 12.470 RON (124.700.000 ROL), pentru care am de platit o rata lunara de 300 RON (3.000.000 ROL), cu o dobanda fixa de 15,5%. In cazul dobanzii variabile de 17,5%/an, pot obtine o suma de maximum 11.940 RON (119.400.000 ROL), iar rata este aceeasi – 300 RON (3.000.000 ROL).
Daca vrei un imprumut in euro sau dolari, dobanda este de 15,10% (euro) si 15,60% (dolari) iar banii pot fi acordati numai la anumite sucursale (pe care operatorul bancii nu le stia pe dinafara!).
Atentie insa! Valorile creditului mentionate nu sunt cele finale. Din suma aprobata se mai opresc si comisioanele practicate de catre banca: de gestiune – 1,75%, de retragere a banilor din cont – 0,8%, si, daca clientul doreste, se poate scadea din suma acordata si asigurarea de deces si invaliditate, care oricum trebuie achitata la intocmirea dosarului.
Solicitantul trebuie sa aduca de acasa 20 de euro – comisionul de analiza a dosarului.
Daca va hotarati sa rambursati creditul inainte de perioada stabilita, banca va comisioneaza cu 2%.
Actele necesare aprobarii creditului sunt:
– copie dupa carnetul de munca;
– adeverinta de salariu;
– copie dupa actul de identitate;
– o factura de utilitati.
Banca Romaneasca iti trimite un curier cu actele necesare
Si la Banca Romaneasca poti obtine un credit prin telefon: 021-408.08.08. Mai mult, banca iti trimite in maximum doua zile si un curier cu actele ce trebuie sa le semnezi.
Consilierul iti da toate detaliile necesare, atunci cand vine cu cererea ce trebuie semnata de tine. Tu in schimb ii dai si actele necesare dosarului, iar in maxim 5 zile vei avea un raspuns de la oficialii bancii. (Daca datele coincid si sunt reale nu sunt probleme!). Apoi se stabileste sucursala, data si ora de unde iti vei ridica banii.
Astfel, poti obtine un credit de valoare mica (maxim 5.000 de euro) destinat nevoilor personale fara girant, avans sau ipoteca iar banca nu cere sa se incheie o asigurare de invaliditate sau deces.
Perioada de acordare a imprumutului este de maxim 5 ani, iar suma imprumutata se acorda doar in lei. Clientul poate opta pentru o dobanda fixa de 14,75%/an sau una variabila de 17,95%an.
Dupa discutia cu oficialul bancii, am aflat ca, pentru venitul net de 1.000 RON (10.000.000 ROL), banca imi acorda un imprumut in valoarea de 11.827,6 RON
(118.276.000 ROL), la o dobanda variabila de 17,95%/an. Daca optez pentru dobanda fixa de 14,75%/an, banca imi acorda un imprumut de 12.624,3 RON
(126.243.000 ROL).
Ambele imprumuturi au aceeasi rata lunara in valoare de 300 RON (3.000.000 ROL).
Trebuie specificat ca aceste imprumuturi vor fi ajustate de catre comisionele practicate de banca si in final vor fi in valoare de 10. 874,7 RON (108.747.000 ROL), respectiv 11.609,2 RON (116.092.000 ROL). Mai exact, banca va opri toate comisionele din suma maxima pe care ti-o poate acorda.
Comisioanele practicate de catre Banca Romanesca se percep o singura data la acordarea creditului. Comisionele bancii sunt de analiza – 5 euro (echivalentul in lei); de administrare – 2,5%; de negarantare – suma difera de perioada de acordare si valoarea imprumutului (in cazul de fata ea se ridica la 680 RON (6.800.000 ROL)); de rambursare anticipata – 4%.
Actele necesare aprobarii creditului:
– copie dupa actul de identitate;
– adeverinta de salariu sau fluturasul de salariu;
– factura de utilitati.
Etapele de urmat in vederea obtinerii unui credit de la BCR:
– operatorul bancii stabileste, in functie de scoringul potentialului client, caracteristicile creditului pe care-l poate contracta (valoarea imprumutului, termen de rambursare etc.);
– este completata automat cererea de credit in baza informatiilor furnizate de client;
– se trimite clientului prin e-mail sau fax formularul „adeverinta de venit”;
– operatorul bancii expediaza solicitarea la una dintre sucursalele incluse in programul pilot de preaprobare a creditului;
– primeste, in maximum 30 minute, raspunsul;
– daca au fost indeplinite toate conditiile cererea de credit este preaprobata;
– operatorul bancii suna clientul pentru a-i furniza raspunsul, invitandu-l la sucursala respectiva cu actele completate;
– clientul merge la banca, unde semneaza cererea de credit care cuprinde si acordul de verificare la Biroul de Credit;
– daca toate informatiile furnizate la telefon sunt sustinute de actele prezentate de solicitant iar Biroul de Credit certifica bancii ca solicitantul nu a inregistrat restante la rambursarea altor credite, clientul poate contracta imprumutul chiar in aceeasi zi.
Etapele de urmat in vederea obtinerii unui credit de la Banca Romaneasca:
– operatorul completeaza impreuna cu dvs, la telefon, cererea de credit si va face un scoring;
– operatorul va specifica urmatoarea etapa ce trebuie parcursa pentru aprobarea creditului;
– peste doua zile un curier al bancii vine la adresa indicata de dvs. pentru a va aduce cererea de aprobare a creditului pentru a fi semnata de dvs. si de a ridica actele necesare completarii dosarului: copie dupa actul de identitate, o factura de utilitati si adeverinta de salariu sau, mai simplu, ultimul fluturas de salariu;
– cererea dvs. este analizata si in maximum 5 zile veti primi un telefon de la oficialii bancii;
– atunci se stabileste data, sucursala si ora la care veti merge pentru a va ridica banii.
Gabi Dinu





