Grupul UniCredit Group a decis sa fie unul dintre cei patru sponsori nationali care sprijina UEFA EURO 2008, se arata intr-un comunicat de presa al bancii.

“UEFA EURO 2008 este un eveniment foarte potrivit Grupului UniCredit. Este unul dintre evenimentele de top din Europa, iar noi suntem una dintre cele mai importante banci de pe continent, cu 142.000 de angajati si 35 milioane de clienti. Ne avantajeaza si faptul ca evenimentul este gazduit de Austria, intrucat avem radacini puternice in Austria prin Bank Austria Creditanstalt (BA-CA)” a declarat Erich Hampel, Presedinte al Consiliului de Administratie al BA-CA si Director al Diviziei UniCredit Group CEE.

Hampel a adaugat: “EURO 2008 completeaza excelent pozitionarea brandului UniCredit Group. Suntem o banca dinamica si inovativa, care isi ia in serios rolul de a-si ajuta clientii sa-si realizeze dorintele. UniCredit Group este prezent in 20 de tari din Europa si vem convingerea ca multe dintre aceste tari se vor califica in competitia UEFA EURO 2008.”

Parteneriatul cu UniCredit Group intregeste programul de sponsorizare al UEFA EURO 2008™: “Suntem incantati ca avem in UniCredit Group un partener atat de puternic in Europa si in Austria”, a spus Martin Kallen, CEO EURO 2008 SA. “Asta inseamna ca am stabilit toti sponsorii cu mai mult de un an inainte de startul campionatului, iar acum ne putem concentra pe pregatirile pentru eveniment,” a comentat Philippe Margraff, Chief Operations Officer, Divizia UEFA Marketing si Media Management.

Despre UniCredit Group

Cu 35 milioane de clienti in 20 de tari, peste 7.200 de sucursale, circa 142.000 de angajati si o capitalizare de piata de peste 70 miliarde euro (31 martie 2007), UniCredit Group se claseaza in randul primilor 5 grupuri financiare europene.

UniCredit Group a inregistrat un profit net de 5.448 milioane euro si active totale in valoare de 823 miliarde euro la 31 decembrie 2006. Grupul este reprezentat in Austria de BA-CA, lider pe aceasta piata.

Despre UEFA EURO 2008™

Turneul final al Campionatului European de Fotbal organizat de UEFA se va desfasura intre 7 – 29 iunie 2008 in Austria si Elvetia. Este de departe cel mai mare eveniment sportiv care a avut loc vreodata in aceste tari. 16 echipe vor perticipa in turneul format din 31 de meciuri, din care 16 vor fi organizate in Austria. Cele 8 locatii sunt Basle, Berna, Geneva, Zurich, Innsbruck, Klagenfurt, Salzburg si Viena. Ernst Happel Stadium din Vienna nu va gazdui doar cele 3 meciuri preliminare ale echipei nationale austriece, ci si doua meciuri din sferturile de finala, doua meciuri din semifinale si finala. Potrivit Institutului de Studii Avansate din Viena, Campionatul European de Fotbal va aduce in Austria venituri totale de 375 milioane de euro, din care peste 250 milioane de euro doar venituri din turism si aproape 4.000 de locuri de munca.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*