APEL se adreseaza tinerilor in dificultate, cu varsta intre 16-29 de ani aflati in cautarea unui loc de munca. Principalul obiectiv al programului APEL este reducerea fenomenului somajului si a excluderii socio-profesionale in randul tinerilor. Serviciul APEL functioneaza ca o interfata intre institutii publice si organizatii ce au in grija tineri si reprezentanti ai mediului de afaceri.
Proiectele de formare si responsabilitate sociala a tinerilor au fost prezentate de catre Franco Aloisio, Director APEL in prezenta Secretarului General al Fundatiei Unidea, Francesca Gori, a Presedintelui Executiv al bancii UniCredit Romania, Rasvan Radu si a unor reprezentanti ai autoritatilor centrale.
“Integrarea socio-profesionala reprezinta un aspect complex asupra caruia trebuie sa intervina toti factorii determinanti in domeniul socio-economic. Beneficiind de sprijinul financiar substantial al Fundatiei Unidea si bancii UniCredit Romania si suportul altor parteneri, incercam transformarea sistemului de protectie si asistenta sociala, dintr-o problema intr-un factor economico-productiv care sa contribuie la dezvoltarea societatii”, a declarat Franco Aloisio, Director APEL.
APEL este membru al Camerei de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, respectiv a Municipiului Timisoara, al Camerei de Comert Italiene pentru Romania si colaboreaza cu Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, cu Autoritatea Nationala pentru Tineret, cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, cu Serviciul de Protectie a Victimelor si Reintegrare Sociala a Infractorilor de pe langa Tribunalul Bucuresti si Tribunalul Timisoara, precum si cu alte institutii publice si private.
Unidea este fundatia umanitara a Grupului UniCredit, infiintata in martie 2003, ce are ca obiectiv planificarea si implementarea unor initiative in domeniul solidaritatii, cooperarii internationale si dezvoltarii in sectoare ca sanatate, educatie si mediu. Fundatia Unidea a realizat cu succes programe in special in tarile din Europa Centrala si de Est si in zona Balcanilor (Romania, Polonia, Bulgaria, Slovacia, Bosnia-Hertzegovina, Croatia), in Africa (Burkina Faso, Mozambic, Benin, Mali, Coasta de Fildes), dar si in Italia.
In Romania, Unidea activeaza inca de la infiintare, prin implementarea unor programe sociale in orasele Bucuresti si Timisoara. Francesca Gori, Secretar General Unidea a precizat: “Prin contributia la dezvoltarea acestui gen de proiect de formare profesionala a tinerilor care a avut succes si in alte tari europene, Unidea continua traditia proiectelor importante derulate cu parteneri din Romania”.
UniCredit Romania este o banca comerciala, ce opereaza pe piata romaneasca din 1997. Actionarul majoritar al bancii este Grupul UniCredit, una dintre cele mai mari institutii financiare europene cu o valoare de piata de circa 30 de miliarde EURO si active totale de peste 265 miliarde EURO.