Studiul ofera informatii la zi privind structura activelor si imprumuturilor persoanelor fizice din zona “Noua Europa” (tarile care au aderat recent sau sunt in plin proces de negociere cu Uniunea Europeana), date macroeconomice comparative si diferite clasificari ale clientilor persoane fizice, in functie de instrumentele financiare utilizate de acestia.

Studiul a fost realizat in colaborare cu compania de investitii Pioneer Investments si departamentele de cercetare ale bancilor ce fac parte din grupul UniCredit din toate tarile din zona “Noua Europa”. Cercetarea include si un raport cu informatii si date despre Romania in comparatie cu alte 10 state (Bulgaria, Cehia, Croatia, Polonia, Slovacia, Turcia, Estonia, Letonia, Lituania si Ungaria), care au fost incluse in aceasta analiza.

“Avand in vedere rolul sau de jucator activ si lider recunoscut in acesta zona, Grupul UniCredit analizeaza cu atentie potentialul si perspectivele pietei financiare din regiunea ”Noua Europa” pentru a putea sustine cu succes dezvoltarea sectorului financiar si cresterea economica. Grupul UniCredit considera ca o conditie importanta pentru dezvoltarea pe termen lung a profitabilitatii implica stabilitatea si prosperitatea mediului economic in care opereaza. Cercetarea asupra activelor financiare ale persoanelor fizice este un exemplu elocvent ce demonstreaza inca o data implicarea si angajamentul pe termen lung al grupului in aceasta regiune si implicit pe piata romaneasca“, a declarat Giuseppe Merlo, Director General al bancii UniCredit Romania.

Cele mai importante concluzii ale acestui studiu cu privire la Romania evidentiaza in primul rand un nivel de acumulare de capital redus situat in prezent sub media tarilor din regiune. Anul trecut capitalul acumulat de un roman se situa la aproximativ 17% din media pe cap locuitor a ”Noii Europe” si doar 0.9% din media Uniunii Europene.

Diferentele intre tarile din regiunea ”Noua Europa” cu privire la nivelul acumularii de capital sunt atat rezultatul factorilor de ordin istoric (functionalitatea economiei inainte de 1990), cat si al duratei si sucesului procesului de tranzitie reflectat de nivelul de dezvoltare economica din prezent.

Astfel, tarile care au inceput procesul de tranzitie mai devreme si dintr-o postura economica mai buna, au beneficiat de o perioada mai indelungata de acumulare financiara, sustinuta de stabilizarea preturilor, cresteri semnificative ale PIB si consolidarea stabilitatii economiei. Romania a cunoscut recent un nivel promitator al dezvoltarii economice, fundamentat in special pe o crestere medie de 5.5% in ultimii 4 ani.

In structura portofoliului de investitii al romanilor se pot observa puternice similitudini cu zona Noua Europa. O importanta parte a economiilor se pastreaza in numerar (14.9% din total, fata de 15.4% in ”Noua Europa” si 2.1% in Uniunea Europeana) si depozite (63.3% din total, fata de 58.3% in ”Noua Europa” si 35.4% in Uniunea Europeana). Celelalte instrumente reprezinta inca o proportie mica, in special datorita nivelului redus de penetrare a serviciilor financiare.

Actiunile cotate reprezinta o pondere dubla (9.5%) in portofoliul de investitii al romanilor fata de zona ”Noua Europa” (4.7%) si a Uniunii Europene (4.9%), aspect ce indica o slaba concentrare a acestora. Piata actiunilor se dovedeste a fi una extrem de eterogena, marcata fiind de procesul de privatizare prin distribuirea de cupoane din perioada 1994 – 1995, cu un numar mare de persoane fizice ce au devenit astfel detinatori de portofolii reduse de actiuni. Piata manifesta recent un proces de reorganizare, prin aparitia unui numar crescand de investitori importanti ce acumuleaza actiunile detinute de populatie.

Piata asigurarilor este segmentul ce a cunoscut una dintre cele mai constante cresteri, insa dat fiind nivelul inca redus de penetrare a acestui instrument (3.9% din portofoliu in comparatie cu 6.1% in ”Noua Europa” si 24.5% in Uniunea Europeana), potentialul acestei piete este inca departe de a fi complet exploatat.

Concluziile studiului reflecta o crestere a capitalului acumulat proportional cu dezvoltarea economica si cresterea veniturilor populatiei, marcand o dinamica accelerata a ponderii instrumentelor alternative in portofoliul de investitii. Cresterea activelor va fi compensata partial de cresterea indatorarii prin imprumuturi (in special de consum si ipotecare), valoarea neta de acumulare a romanilor urmand un trend ascendent catre 346.403 miliarde lei in 2007 (fata de 228.396 miliarde lei in 2003).

Cu o valoare a activelor bancare de 27,3 miliarde Euro in regiune si 427 milioane Euro profit inregistrat la sfarsitul anului 2003, UniCredit Group este unul dintre principalii jucatori pe piata financiara din zona ”Noua Europa”. Dupa achizitia bancii Pekao in Polonia in 2000 (acum cea mai mare banca privata din tara), grupul UniCredit a demarat o strategie accelerata de crestere in aceasta zona. Grupul UniCredit este lider de piata in Croatia (prin Zagrebacka Banka) si in Bulgaria (Bulbank). De asemenea, UniCredit Group este prezent in Cehia (Zivnostenska Banka), Slovacia (UniBanka), Romania (UniCredit Romania) si in Turcia (printr-un parteneriat cu Koc Group). Totalul investitiilor grupului UniCredit in sistemul bancar regional este de 2,6 miliarde Euro.

De asemenea, UniCredit este singurul grup bancar italian si unul dintre putinele la nivel european din aceasta regiune si beneficiaza de o prezenta globala si companii specializate cum este Pioneer Investments ce administreaza un volum de peste 120 miliarde Euro, (dintre care 84 miliarde in Italia si 36 miliarde in afara ei). Astfel grupul UniCredit si-a stabilit printre obiective sa devina lider de piata la nivel regional si din perspectiva fondurilor mutuale, in conditiile in care compania Pioneer Investments este in prezent numarul 1 in Polonia, ocupa pozitia 4 in Cehia si este activ si in alte tari din regiune in gestionarea acestui tip de fonduri.

Actionarul majoritar al bancii UniCredit Romania este grupul UniCredit, cel mai mare grup bancar din Italia din punct de vedere al capitalizarii bursiere si unul din primele grupuri bancare din Europa din punct de vedere al eficientei si profitabilitatii, avand un total al activelor de peste 245 miliarde EURO in martie 2004. Grupul UniCredit cumuleaza o retea de peste 4.600 de sucursale si peste 70.000 de angajati in intreaga lume, se mai arata in comunicat.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*