Piata derivatelor a debutat cu dreptul in noua saptamana, sedinta de ieri incheindu-se cu un total de aproape 24.200 contracte futures si options incheiate din 3053 tranzactii, se arata intr-un comentariu al Bursei din Sibiu.
„Ca si saptamana trecuta, lichiditatea s-a mentinut ridicata la Sibiu, oscilatiile de pret contribuind la actiuni constante din partea speculatorilor. Ca urmare a scaderilor cotatiilor, categoria castigatoare a fost cea a shorterilor (n.red. – speculatorii pe pozitii de vanzare).
Amplitudinea scaderilor a putut conduce la randamente intra-day mai mult decat interesante” a declarat un broker din piata. „Corectiile din piata au condus totodata si la diminuarea numarului de pozitii futures, fapt explicat fie prin marcarea de profituri fie prin limitarea de pierderi” a mai adaugat acesta. La inchidere numarul pozitiilor deschise in piata futures era de 135.704. Ca valoare, rulajului zilei de ieri i-a corespuns suma de circa 73,2 milioane de lei.
Despre sesiunea in discutie Minodora Budin, directorul sucursalei Sibiu a Nova Invest a declarat: „pe fondul analizei fundamentale si in contextul politic autohton piata bursiera a suferit pierderi pe principalele titluri tranzactionate. Situatia este de natura a indica faptul ca investitorul ca actor principal al pietei bursiere este inca sensibil la o multitudine de factori. Deprecierile au evidentiat inca odata avantajul oferit de piata sibiana, anume fie castigul speculativ pe vanzare de contracte fie o protectie eficienta a portofoliilor spot”.
Dintre cele patru termene disponibile pentru investitii, participantii in piata continua sa prefere scadenta apropiata, lucru dovedit de totalurile atrase de aceasta raportat la fiecare activ suport tranzactionat. Totusi pe anumite tipuri de contracte s-au inregistrat tranzactii catre toate cele patru scadente, situatie care sugereaza existenta investitorilor preocupati si de strategiile pe termen mediu si lung.
Pentru scadenta apropiata s-au detasat DESIF 2 martie cu 11.454 contracte si DESIF 5 martie cu 9814 contracte. Ele au fost cotate la 3,0471 si 3,349 lei/actiune in urma unor scaderi de 10,29 si 10,1 bani. Aceste deprecieri au oferit speculatorilor short intra-day randamente posibile de 25,7 % pe DESIF 2 si aproximativ 23 % DESIF 5. A doua scadenta din an s-a facut remarcata prin 460 contracte DESIF 2, ultimele tranzactii fiind incheiate la pretul de 3,1866 lei/actiune. Se poate observa o scadere de 13,34 bani care ar fi putut produce un randament short de 33,3 %. In cazul DESIF 5 scadenta de la jumatatea anului a atras peste 200 contracte, pretul de inchidere oprindu-se la 3,5 lei /actiune, in scadere cu 11,03 bani. Randamentul short corespunzator acesteia este de 25 % raportat la marja imobilizata. Pentru ultimele doua scadente DESIF 2 au fost coate la 3,4 si 3,51 lei/actiune, preturi in coborare cu 2 si 4 bani iar DESIF 5 valorau 3,6651 si 3,77 lei /actiune, cu scaderi de 9,51 bani pentru septembrie si 7,5 bani pentru decembrie.
Participantii in piata si-au facut simtita prezenta si pe segmentul energetic dominat de derivatele pe actiunile „Rompetrol”, DERRC a atras aproape 1000 contracte dintre care 900 pentru scadenta de luna viitoare. La inchidere DERRC au fost cotate pentru 31 martie la 0,1057 lei/actiune, in pierdere cu 0,19 bani. DERRC iunie au fost evaluate la 0,111 lei/titlu, cu 0,15 bani mai putin fata de pretul de cotare anterior.
In sectorul bancar DETLV continua sa nu aiba rival. A fost transferat echivalentul a peste 600.000 actiuni ale „Bancii Transilvania”. DETLV martie impresioneaza prin numarul mare de pozitii deschise, cifrat la aproape 61.000. Ele valorau 1,1265 lei/actiune, traseul descendent urmat si de titlurile TLV soldandu-se cu o depreciere de 0,35 bani.