Cu exact un an in urma, adica in toamna lui 2004, in conditiile in care BNR pastra de doi ani de zile o dobinda de 20%, dobinzile la creditele in lei practicate de bancile comerciale porneau de la 25% in cazul imprumuturilor ipotecare si urcau chiar si pina la 35% pentru creditele de consum sau cele pe card, adica de trei ori mai mari decit dobinzile la creditele in valuta, sub 10 procente. Aceasta inseamna ca un credit in valuta era de trei ori mai ieftin decit unul in lei. Concret, pentru un credit de nevoi personale in lei, echivalentul a 10.000 de euro, rata lunara de plata, pe o perioada de cinci ani, era de aproximativ 450 de euro, in timp ce pentru acelasi credit contractat in euro, rata lunara era cu 130 de euro mai putin. Faceam astfel o economie, la sfirsitul perioadei de creditare, de aproape 5.000 de euro! In plus, incepuse deja tendinta de apreciere puternica a leului in raport cu euro, astfel ca cei care schimbau lei in euro pantru a-si plati ratele aveau numai de cistigat.
Iata costul imens pe care romanul de rind care a contractat un credit in lei a trebuit sa-l plateasca doar de dragul unei politici de dobinzi a BNR care s-a dovedit adormita. Pantru ca, dupa cum vedem, aceste costuri sunt aproape anulate in numai o jumatate de an, perioada in care BNR a scazut brusc dobinda cu peste 10 procente, bancile fiind nevoite sa-si alinieze dobinzile la creditele in lei la nivelul celor in valuta.
Cu toate acestea, dupa cum rezulta din statistici, creditele in valuta au reprezentat numai 60% din total, restul fiind in lei. Cine erau, in aceste conditii, “prostii” care sa fi luat credite in lei? Si de ce au facut acest lucru? In realitate, “prostii” nu erau prosti cu adevarat ci prostiti de politica BNR de a mentine ani la rind un plafon monstruos de mare al dobinzilor, in ciuda faptului ca inflatia a scazut constant iar indicatorii economici s-au imbunatatit.
Banca Nationala insa, care parea ca doarme de ani buni, s-a trezit brusc si s-a scuturat de dobinzi in numai citeva luni, inducind panica atit pe piata bancara cit si in rindul populatiei, care nu mai vede nici un cistig dintr-un depozit bancar pe un an.
In doar sase luni de la inceputul acestui an, BNR a scazut dobinzile cu aproape 10 procente, pina la 8%, in timp ce rata inflatiei abia daca a coborit cu trei puncte, de la 12% la 9% in prezent.
Efectele s-au simtit imediat si pe piata bancara. Dobinzile la creditele ipotecare in lei oferite de banci au ajuns acum la nivelul celor in valuta (9-10%) sau chiar mai mici. In cazul creditelor pantru nevoi personale, dobinzile in lei au scazut si ele semnificativ, pina la 15-16 procente pe an. Concurenta devenind acerba, exista banci care au scazut dobinzile la creditele in lei pentru nevoi personale, precum si cele auto, la nivelul dobinzilor in valuta, adica sub 10 procente.
Si iata cum, inca inainte ca BNR sa se trezeasca si sa limiteze accesul la finantarile in euro, bancile au facut imprumuturile in moneda nationala sa le concureze pe cele in euro sau dolari.
Aceasta inseamna, dupa cum am vazut in exemplul de mai sus, ca noi, oamenii de rind, nu mai pierdem, ca pina acum, 5.000 de euro daca alegem un credit in lei, si nu unul in valuta cum am fi procedat cu numai o jumatate de an in urma.
Se pune astfel intrebarea: de ce BNR nu a scazut mult mai din timp dobinzile si in mod gradual, pantru a da astfel timp bancilor sa faca si creditele in lei competitive si sa-si indrepte ofertele nu doar spre titlurile de stat sau depozitele la BNR ci si spre finantarea economiei, dupa cum recomanda insusi guvernatorul BNR Mugur Isarescu?
De aceasta politica inexplicabila a dobinzilor mari au profitat banci si firme de creditare a bunurilor de consum, care ofereau credite rapide, instant chiar, fara documente, fara avans, fara girant, insa doar in lei, la dobinzi care ajungeau chiar si la 50%.
Aproape ca nu exista alternativa creditelor in valuta in cazul bunurilor de larg consum. Este cazul Credisson, care oferea credite in diverse magazine precum reteaua Flanco sau Cora, exclusiv in lei, la costuri extrem de piperate, cu dobinzi ce atingeau chiar si 50%, daca adaugai si taxele. Bancile si marile lanturi de magazine au acordat in nestire credite in lei extrem de scumpe, cu “complicitatea” dobinzilor uriase intretinute de BNR, la care au adaugat citeva condimente precum “credit intr-o ora, doar cu buletinul, fara avans, fara giranti”.
In toata aceasta perioada, “gurita” BNR nu a scos nici macar un sunet, cu toate ca presa, inclusiv Ghiseul Bancar, tragea niste semnale de alarma privind haosul de pe piata creditarii in magazine.
Magazinele si bancile care acordau credite pantru bunuri de consum au profitat astfel de conjuctura financiara pastrata cu sfintenie, ani in sir, tocmai de BNR. Aceasta practica o dobinda extrem de mare pentru depozitele atrase de la banci, ceea ce facea ca si dobinzile de pe piata bancara sa ramina la niveluri extrem de mari, adica in jur de 20 de procente.
BNR a sporit haosul financiar si prin neimplicarea in supravegherea societatilor care ofera credite pantru bunuri de consum, printre acestea regasindu-se marile lanturi de magazine de electrocasnice, dar si societati fantoma de creditare, gen MTS Leasing.
Magazinele acorda in continuare credite fara nici un fel de restrictii, cu costuri extrem de mari, in timp ce bancile sunt obligate de BNR sa-si dea clientii afara.
Ca sa nu mai vorbim de haosul privind cursul valutar, epopeea incheindu-se abia dupa ce reprezentantii firmelor romanesti exportatoare au demonstrat in fata BNR cerind demiterea guvernatorului.
Dupa toate cele invocate, pare-se ca BNR, vorba ceea, si-a facut-o cu mana sa. Sau, mai bine, zis, nu si-a facut-o bine la timp, trezindu-se destul de tirziu din amorteala.
Din pacate, tot noi, cei care am platit costuri imense pentru un credit, am fost singurii pagubiti.
Vasile Coman
