Sindicatul Cartel Alfa, actionar intr-o firma de administrare a pensiilor private, a trimis o scrisoare deschisa Guvernului prin care il acuza ca favorizeaza grupurile financiare in cazul noului sistem de pensii private. „Ce sens mai are introducerea pilonului II de pensii daca in acelasi timp se reduce efectul pilonului I, decat poate ca anumite companii sa faca profit pe spatele salariatilor?”, se arata in scrisoare. De asemenea, sindicatele spun ca exista sapte probleme privind functionarea noului sistem de pensii private pe care le-au reclamat guvernului, dar care nu au fost rezolvate. Printre acestea se afla si garantarea efectiva si corelata cu inflatia a sumelor depuse pentru pensiile private. Iata continutul integral al scrisorii:
Bucuresti, 14 septembrie 2007 – Cartel Alfa
Scrisoare deschisa catre Guvernul Romaniei
In atentia Primului Ministru Calin Popescu Tariceanu,
Domnule Prim Ministru,
Speram ca in mileniul III, dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, problema securitatii sociale a salariatilor sa devina, pentru guvern si clasa politica, o prioritate, un obiectiv real, nu doar declaratii de campanii electorale.
Desi miscarea sindicala v-a atras atentia, de nenumarate ori, asupra problemelor aparute in reforma pensiilor, constatam ca interesele grupurilor financiare (care se pare ca sunt sursa principala de alimentare a campaniilor electorale si a salariilor unora) sunt prioritare fata de interesul general al salariatilor, nu numai al celor de acum ci si al urmatoarelor generatii.
Prin pozitia guvernamentala, de indolenta fata de situatia angajarii obligatorii a generatii intregi de salariati in sistemul pilonului II de pensii, va faceti indirect responsabil si partas la degradarea, in continuare, a situatiei viitorilor pensionari. Este o politica tipic comunista, de a da aparenta unei inimi deschise, prin cresterea punctului de pensie dar, in acelasi timp, de a lua mai mult cu cealalta mana prin reducerea sistemului de calcul al pilonului I (pensia de stat).