C.N.A. a hotarat sa trimita posturilor de televiziune decizie de somare cu intrarea de indata in legalitate si pentru varianta modificata a spotului Alpha Housing – cadou de casa noua pentru a respecta intrutotul dispozitiile privind informarea corecta prevazute de art. 3, alin. 2 din Legea Audiovizualului si conditiile de difuzare a publicitatii prevazute de art. 114, alin. 1, lit. b din Codul Audiovizualului, se arata intr-un comunicat de presa al CNA.

Potrivit legii audiovizualului, “toti radiodifuzorii au obligatia sa asigure informarea obiectiva a publicului prin prezentarea corecta a faptelor si evenimentelor si sa favorizeze libera formare a opiniilor.”

Codul Audiovizualului prevede, la art.114:

“Informatiile prezentate in spoturi publicitare sau in emisiuni de teleshopping nu trebuie sa induca in eroare publicul, direct ori prin omisiune, in privinta:
a) caracteristicilor produsului si, in special, a naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei, precum si a metodelor de fabricatie ori de productie;
b) atribuirii de efecte sau de proprietati pe care produsul nu le poseda;

GhiseulBancar a scris doua articole despre reclama cu pinguini la creditul ipotecar de la Alpha Bank (vezi linkurile de mai jos) in care relata faptul ca atat prima varianta a reclamei, cat si cea de-a doua, modificata, ar putea duce publicul in eroare cu privire la cadoul oferit de banca pentru cei care contracteaza un credit.

Mai precis, din reclama se intelege ca de la Alpha Bank am putea primi atat un credit ipotecar cat si un cadou de 10.000 de euro, fiind vorba, in realitate, de un singur cadou oferit prin tragere la sorti.

Alpha Bank nu a modificat reclama ci doar a facut o precizare, in finalul acesteia, in care se spune ca este vorba de un cadou oferit prin tragere la sorti. Cu toate acestea, continutul reclamei ar trebui modificat in intregime, pentru a fi corecta fata de public.

CNA ramane singura institutie ce controleaza bancile

In lipsa unor organisme care sa monitorizeze eficient piata bancara, CNA ramane, dupa cum am vazut si in alte cazuri de reclama mincinoasa, precum cel al ABN Amro Bank, singura institutie care are un cuvant de spus in domeniul informarii corecte a publicului.

Ce se intampla insa cu reclamele care apar in presa scrisa, pe internet, la radio (aici tot CNA-ul are putere) sau in vitrinele bancilor? In cazul reclamei Alpha Bank, toate aceste variante ar trebui si ele interzise.

Dar cine sa o faca? Protectia Consumatorilor, ca si BNR sunt niste institutii care nu misca nici un deget in aceasta privinta. Ba chiar, de rasul curcilor, cele doua institutii au initiat o lege privind modul in care bancile trebuie sa-si promoveze produsele, lege in vigoare de doi ani, dar care nu a fost aplicata pana acum.

De ce? Chiar reprezentantii celor doua institutii au recunoscut-o. Legea nu e buna! Adica prevederile ei se bat cap in cap cu privire la cine trebuie sa controleze bancile si cine poate sa le sanctioneze.

Recent, pentru a ne lua ochii, Protectia Consumatorilor a transmis un comunicat in care informa ca au fost facute cateva controale la banci, unde au descoperit cateva neregului, fara a ne spune insa care sunt acestea.

La cererea noastra, nu am primit, de aproape o luna, nici un fel de precizari din partea institutiei obligata prin lege sa ne dea un raspuns. Nu noua, cititorilor, deci clientilor bancilor.

Ca sa nu mai vorbim de zecile de intrebari fara raspunsuri de la BNR.

Nu credem ca mai e nevoie de o concluzie, insa merita sa o facem: atat Protectia Consumatorilor, cat si BNR, au demonstrat ca sfideaza drepturilor consumatorilor.

Reclama inselatoare la Alpha Bank

Noua reclama Alpha Bank ramane confuza

Comentarii

  1. danycafr70

    O surpriza foarte neplacuta am trait-o la Alpha Bank. Astfel, dupa un prim calcul mi-au spus ca pot imprumuta suma de 40700 euro, iar pe ultimii 50 de metri, cand au folosit o alta aplicatie – inducere in eroare? – suma a scazut cu 1200 euro la 39500 euro. Pentru a nu pierde posibilitatea de a achizitiona o locuinta (vanzatorul nu ar mai fi acceptat o prelungire cu inca 10 zile ca sa merg la o alta banca), am fost nevoit sa accept oferta bancii. Fie ca altii sa nu pateasca ce am patit eu!

  2. adela popescu

    voi vorbiti, sunteti singura banca din cite am auzit sa dureze un dosar la voi intre 2-3 saptaminii, ce faci-ti analiza cui? parca ne cautati prin interpol, din partea mea o sa aveti nimai reclama negativa. BRAVO TINETI-O TOT ASA.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*