Producatorii agricoli vor putea sa depuna, incepand cu luna martie, proiecte pentru obtinerea de finantare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) in sapte domenii care reprezinta continuarea unor masuri ale programului SAPARD.
„In prima faza, din luna martie, cand trimitem la Comisia Europeana Planul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), pana cand acesta este aprobat, producatorii pot depune proiecte in cadrul a sapte masuri, care vizeaza domeniile cele mai solicitate in cadrul programului SAPARD”, a declarat Danut Apetrei, secretar de stat in Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR).