Potrivit proiectului de modificare a legii societatilor comerciale, asociatul unic poate fi salariat la propriul SRL, iar SA-urile au timp sase luni sa-si modifice structura consiliului de administratie.
Ce se modifica
– „Asociatul unic poate avea calitatea de salariat al unei SRL al carei asociat unic este”. Este clarificat faptul ca”dispozitiile privitoare la administrarea SA nu sunt aplicabile SRL-urilor, chiar daca sunt supuse obligatiei de auditare”
– Sunt extinse modalitatile de majorarea capitalului la SRL
– Flexibilizarea criteriilor de independentta a administratorilor. AGA este cea care decide daca un administrator se afla intr-o situatie care ar putea da nastere unui conflict de interese ce i-ar afecta obiectivitatea.
– Societatile pe acsiuni au la dispozitie sase luni (de la data intrarii in vigoare a „prezentei legi” pentru modificarea structurii consiliului de administratie ( in principal ca administratorii sI directorii sa nu mai aiba contract de munca cu societatea –n.n.)
– Perioada exercitarii mandatului de director se considera vechime in munca
– A fost eliminat tremenul de cinci zile in care CA trebuie sa convoace AGA
Ce nu s-a modificat
– Obligatia actualizarii actului constitutiv, chiar sI in urma unei modificari banale a acestuia. Admistratorii trebuie sa depuna actul modificator sI textul actului constitutive actualizat cu toate modificarile in cele 15 zile de la data modificarii, pentru a nu fi amendate cu 5000-10.000 de lei.
– Administratorul SA nu poate fi angajatul societatii
Tabel comparativ cu schimbarile din legea societatilor comerciale
Se anunta apropierea momentului noii modificari a Legii societatilor comerciale, 31/1990. Pe pagina de internet a Ministerul Justitiei a aparut, la sfarsitul saptamanii trecute, „varianta revizuita cu observatiile publicului” a proiectului de modificare a Legii 31/1990 si a Legii 26/1990. Dupa toate probabilitatile, modificarea se va face prin ordonanta de urgenta. In orice caz, daca nu inainte de aprobare, atunci in mod sigur dupa, acest text revizuit va mai fi modificat o data, scrie ziarul Adevarul.
De dragul imaginii, pentru a nu se spune ca modifica o lege dupa numai cateva luni de la intrarea in vigoare, guvernul face, din start, o inadvertenta tehnica. Proiectul nu modifica, asa cum pretinde, „Legea 31/1990, a societatilor comerciale, si Legea 26/1990, a registrului comertului”, ci vizeaza direct articole din Legea 441/2006. Este vorba despre deja faimoasa lege intrata in vigoare la 1 decembrie 2006 care aduce „modificari substantiale” (citat din Ministerul Justitiei) reglementarii generale in materia societatilor comerciale.
Dar, in ciuda importantei legii, „nici pana azi art. III alin. 6 din Legea 441/2006 – conform caruia Legea 31/90 si Legea 26/90, cu toate modificarile, urmau a fi republicate in 30 de zile de la 1.12.2006 – nu a fost respectat”, arata avocatul Marius Petroiu, partener in cadrul firmei Pachiu&Asociatii.
Avocatul aminteste ca unui comerciant nu i se primeste dosarul daca nu se prezinta la Registrul Comertului cu actul constitutiv actualizat in urma modificarilor. Iar daca dosarul (care trebuie sa includa actul constitutiv actualizat) nu e inregistrat in 15 zile de la data modificarilor, el este amendat cu 5.000-10.000 lei.
In acest caz, cand vorbim de o avalansa a modificarilor legislative, iar statul nu binevoieste ca macar sa-si actualizeze dosarul, ce amenda ar trebui sa primeasca si cine sa o incaseze.
Revizuire, primim, dar sa fie si… schimbari in punctele esentiale
Amicul Farfuridi n-ar avea de ce sa fie foarte dezamagit. Adica, prin aceasta revizuire se aduc si unele modificari in puncte esentiale cerute de mediul de afaceri. Dar raman puncte la fel de importante unde nu se schimba nimic (vezi caseta alaturata). Plus ca exista si pasaje sublime unde se revizuieste fara sa se schimbe de fapt nimic.
Suntem la art. 114 (1), unde legiuitorul admite ca e nevoie de mai multa flexibilitate: „Articolul a fost modificat, urmare a observatiilor publicului, pentru ca infiintarea de sucursale, puncte de lucru sa poata fi realizata nu numai de CA, ci si de conducerea executiva”. De la intentie la fapta mai e cale lunga. In text se spune ca „exercitiul atributiilor prevazute la articolul 113 lit b), c) si f) vor putea fi delegate consiliului de administratie, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau hotarare a AGEA”. Din aceasta formulare lipseste insa tocmai „art. 113, lit. d), care reglemteaza infiintarea sediilor secundare ale SA”, spune Marius Petroiu.
Indiferent de modificari, birocratia ramane
Daca unele erori mai pot fi trecute cu vederea ca fiind de procesare, altele, in schimb, ies in evidenta prin „neprocesare”, aratand lipsa de intelegere a realitatii mediului economic. Dupa ce Legea 441/2006 umfla birocratia (prevederea privind actualizarea actului constitutiv in 15 zile de la modificare), nici noul text nu se lasa mai prejos. Astfel, se adauga o noua declaratie la (declaratia „primilor directori”), la dosarul inregistrarii unei SA, pe motiv ca „au acelasi statut ca si administratorii”. Dincolo de faptul ca „nu pot avea acelasi statut (directorii sunt doar mandatarii administratorilor), se ridica cateva intrebari: daca „primii directori” trebuie sa furnizeze aceasta declaratie, ce se intampla cu urmatorii, aparuti ulterior constituirii; vor trebui directorii sa produca garantii precum administratorii, daca tot au „acelasi statut” – arata avocatul Petroiu.