Profesorii vor beneficia de o majorare a salariilor in trei etape in acest an, respectiv de 5 la suta de la 1 ianuarie 2007, 2 la suta de la 1 aprilie si de 15 la suta de 1 octombrie, potrivit unui comunicat al Federatiei Educatiei Nationale (FEN).

Pentru personalul nedidactic majorarea salariala pe 2007 va fi de 5 la suta, de la 1 ianuarie, 2 la suta de la 1 aprilie si 11 la suta de la 1 octombrie.

Decizia a fost luata in urma negocierilor de marti dintre cele patru federatii reprezentative din invatamant cu ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau.

Potrivit FEN, in urma discutiilor si a propunerilor venite din partea federatiilor sindicale s-a hotarat ca, pe langa majorarea salariala, personalul nedidactic sa beneficieze de spor de complexitate si de spor de stabilitate.

La cererea FEN, se are in vedere ca in perioada urmatoare sa se introduca si un spor general de sistem care sa fie acordat atat personalului didactic cat si celui nedidactic cu scopul de a atrage forta de munca in sistemul educational, se mentioneaza in comunicat.

De asemenea, comunicatul FEN informeaza ca a fost luata in discutie si modificarea prevederilor actuale ce reglementeaza trecerea pe o treapta de incadrare superioara a personalului nedidactic, avandu-se in vedere evitarea scoaterii postului la concurs in acest scop.

In acest sens, la MEdC este in curs de elaborare o Ordonanta de urgenta prin care cele convenite sa fie puse in aplicare, sustin reprezentantii FEN. ROMPRES

Comentarii

  1. FRUMUSICA

    cand ii vad pastia ca spun ** v-am marit salariile cu 23%zici ca ne-au pus 10 milioane la salariu, nu se gandesc ca suntem tineri si avem nevoi ca facem naveta, si cu ce bani platim toate astea?si cu ce bani mai ramanem la sfarsit…..cu nimic asta e pt noi marirea de salariu!UN MARE NIMIC

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*