In spatele singurului ghiseu activ al bancii lucra o duduie care arata intocmai cum vi-o imaginati si care se misca exact cum stiti ca o face CEC-ul de peste o suta de ani. Si care, saraca de ea, se chinuia sa nu auda injuraturile si protestele oamenilor de la coada.
“Odata, mi-a spus un client al CEC-ului ce avea de platit rata la un credit, dupa ce am stat la coada aproape doua ore, calculatoarele s-au stricat si nu am putut plati rata cateva zile”. Altii, dupa ce stateau ce stateau la coada, plecau suparati, bombanind fiecare pe limba lui.
La vremea aceea m-am abtinut sa povestesc ceea ce se intampla la CEC, pentru ca oricum cred ca toata lumea o stia. Mai era si starea aproape euforica a presedintelui acestuia si altor cateva persoane din conducere cu care vorbisem despre planurile marete de restructurare a bancii, de schimbare a oamenilor si asa mai departe. Si carora le-am spus ce se intampla, iar ei chiar au trimis o persoana acolo, din sediul central, “sa rezolve problemele”.
Intr-un fel, eram curios sa vad daca intr-adevar se poate schimba ceva, intr-un timp relativ scurt, cu noua conducere venita din BNR, ce parea ca vrea sa-si faca treaba cum se cuvine, independent de presiunea privatizarii, dar mai ales in conditiile in care la CEC nu se schimbase nimic in ultimii 15 ani. Fiecare guvernare a furat cat de mult a putut din CEC, sub ochii blajini ai BNR-ului, in timp ce BCR-ul si bancile straine infloreau si se imbogateau.
Cand s-a vazut insa ce succes au bancile in Romania, ce succes a avut privatizarea CEC, guvernantii n-au mai avut de ales. Au trebuit sa faca ceva si cu ultima relicva de stat. S-a terminat cu jecmaneala. Asa ca, in primavara anului trecut, a fost pus la conducere Eugen Radulescu, un fost functionar al BNR-ului, anterior presedinte al fostei banci de stat, Banca Agricola, preluata de Raiffeisen Bank.
Ambitiile noului presedinte erau atat de mari incat purtau chiar si accente de nationalism, gen “noi ne vedem de treaba, nu ne intereseaza privatizarea” pana la exemple de cat de frumoase sunt bancile de stat in alte tari europene. Interesele au mers atat de departe incat pana si presedintele tarii, Traian Basescu, a trebuit sa intervina pentru a le pune capat.
In acest timp, conducerea CEC-ului incepea sa se laude ca a scapat de pierderi, a intrat pe profit, a lansat carduri. Suspect de rapid. Prin ce mijloace si cu ce instrumente, numai ei o stiu. Au ajuns pana acolo incat sa preia si finantele Fondului Proprietatea, cu toate ca CEC-ul n-avea nici o treaba cu actiunile, cu Bursa si cu alte tranzactii de acest gen.
Dupa un an…
Acum insa, cand am vazut cum se infoaie in pene domnul Radulescu nemaiprididind sa-si laude banca prin ziare, seminarii si conferinte, ba chiar aratandu-se jignit de pretul de 500 de milioane de euro vehiculat pentru vanzarea CEC-ului, am considerat ca si clientii acestei banci-relicva, care au suportat si suporta niste servicii execrabile, au ceva de spus celor care vor sa foloseasca ocaua mica.
Sa revenim asadar la restructurarea bancii in proportie de peste 70%, dupa cum sustine Radulescu, si la imbunatatirea serviciilor. Adica la povestea noastra cu coada.
Dupa mai bine de un an, asadar, de cand am fost martorul cozii vesnice la agentia CEC-ului din Piata Alba-Iulia, am trecut iarasi zilele trecute pe acolo, sa vad cu ochii mei, cum se spune, “restructurarea CEC-ului”. Mai cu seama ca era vorba de agentia Municipiului Bucuresti, nu o una dintr-un oarecare cartier sau orasel din tara, de la care n-ai putea avea pretentii.
Ati ghicit. Am dat peste aceeasi vesnica coada. Aveam chiar un sentiment SF, de calatorie in timp. Parca era aceeasi imagine de acum un an. Aceeasi oameni la coada, inghesuiti undeva la ghiseul din fundul incaperii, in timp ce la restul de 6 (sic!), SASE ghisee dotate cu computere cu “windows-uri” era o pace totala. Nici un client, doar doua functionare. Una numara niste hartii, alta cu capul intr-un dosar. Cat timp am stat in banca, vreo 15 minute, nici una dintre acele functionare n-a scos capul din hartii, nu a mai facut alteva, nu a aruncat vreo privire la vreun client.
“Doar la acest ghiseu este activitate?”, am intrebat pe ultimul nefericit asezat la coada. “Imaginati-va, mi-a raspus cu o expresie furioasa, dar in acelasi timp resemnata, si asta se intampla la fiecare sfarsit de luna cand vin sa-mi platesc rata”, adauga el.
O doamna in varsta, care-si retragea niste bani de pe un CEC, a ramas in fata ghiseului pret de mai bine de 10 minute, spre disperarea celor din spatele ei. “Nu e normal, doamna, sa stau aici o ora”, a rabufnit o alta doamna. S-au auzit niste murmure de aprobare, dar functionarele bancii n-au clintit capetele, pluteau parca intr-o lume a lor.
Oricum, doamnele de la ghisee erau protejate bine de posibile manifestari huliganiste vazute pe la Campionatul Mondial de Fotbal, pe care doar cei cu multa rabdare ar fi putut sa si le stapaneasca, dupa o ore de asteptat la coada pentru a plati un credit sau o factura. Ghiseul respectiv era inconjurat de un perete de sticla destul de gros.
Dupa care, s-a asezat din nou linistea. Nu te poti pune cu o banca care are atatia si atatia ani de traditie in spate.
Vasile Coman
