“Fata de intregul an 2004, cresterea numarului de tranzactii a fost de 42,5%, iar a valorii tranzactiilor exprimate in echivalent euro de 83,8%.”, a declarat Ministrul Zsolt Nagy.
Ministrul Zsolt Nagy a aratat ca, in urma raportarilor efectuate de catre bancile avizate, conform art.15 din Ordinul 218/2004 privind procedura de avizare a instrumentelor de plata cu acces la distanta, de tipul aplicatiilor internet-banking, home-banking sau mobile-banking, pe trimestrul IV – anul 2005 a rezultat urmatoarea situatie: numarul bancilor care ofera astfel de servicii este de 25, in timp ce numarul instrumentelor de tip internet-banking, home-banking sau mobile-banking este 34. Numarul utilizatorilor depaseste 100.000, iar numarul tranzactiilor se situeaza in jurul a 3.500.000. Pe parcursul intregului an 2005 s-au inregistrat 11.144.494 tranzactii, valoarea acestora exprimata in echivalent euro fiind de 65.427.504.400,69 euro.
„Romanii sunt tot mai atrasi de ideea de tehnologizare, de investitii in cele mai noi instrumente de comunicare si de a invata modalitati noi de a utiliza spre propriul beneficiu descoperirile cele mai recente din sfera comunicatiilor si tehnologiei informatiei. Dovada stau si ultimele cifre referitoare la instrumentele de plata cu acces la distanta: comparativ cu sfarsitul anului 2004, la finele anului 2005 s-a inregistrat o crestere cu 126% a numarului de utilizatori, iar valoarea tranzactiilor, exprimate in echivalent euro, a crescut cu 77%, atingand cifra record de 4.264.486.755,49 euro”, a declarat Ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy, prezent in seara zilei de luni, 6 februarie la dezbaterea “Romanii si tehnologia”, organizata de “Jurnalul national”.
Aurel Netin, Secretar de Stat pentru Tehnologia Informatiei a subliniat faptul ca, in ceea ce priveste domeniul ITC in Romania, atat mediul de afaceri, cat si autoritatile statului pot fi optimiste. „ªi in anul 2006, rata de crestere va fi cu siguranta mentinuta la o valoare ridicata. Pe langa cresterea semnificativa a pietei de IT, un alt obiectiv major al MCTI in anul 2006 va fi si dezvoltarea unor servicii noi, cu valoare adaugata mare, precum si imbunatatirea continutului informational”, a precizat Aurel Netin.
Definitia instrumentelor de plata la distanta, conform legislatiei in domeniu:
e)instrument de plata la distanta tip Internet-banking – acel instrument de plata cu acces la distanta care se bazeaza pe tehnologia Internet (world wide web) si pe sistemele informatice ale emitentului;
f)instrument de plata la distanta tip home-banking – acel instrument de plata cu acces la distanta care se bazeaza pe o aplicatie software a emitentului instalata la sediul detinatorului, pe o statie de lucru individuala sau in retea;
g)instrument de plata la distanta tip mobile-banking – acel instrument de plata cu acces la distanta care presupune utilizarea unui echipament mobil (telefon, PDA – Personal Digital Assistant etc.) si a unor servicii oferite de catre operatorii de telecomunicatii;





