Efectele crizei din piata financiara internationala trebuie contracarate la nivelul economiei romanesti prin masuri prudentiale, precum crearea unor provizioane, corelate cu evaluarea indicatorilor macroeconomici, a spus, miercuri, directorul directiei de stabilitate financiara a BNR, Ion Dragulin.

„Este nevoie de o combinatie de masuri care sa abordeze diferitele probleme specifice legate de prudentialitate, dar si chestiuni macroeconomice, de tipul inflatiei sau deficitului de cont curent”, a spus Dragulin la Sibiu, cu ocazia reuniunii anuale a Fondului European pentru Sud-Estul Europei (EFSE), la care se discuta despre efectele posibile ale crizei financiare internationale asupra tarilor din sud-estul Europei.

Oficialul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a comentat efectele posibile ale crizei creditelor asupra tarilor din regiunea sud-est europeana si a precizat ca este nevoie de imbunatatirea stabilitatii macroeconomice si de investitii productive. Pe termen scurt, criza creditelor nu a afectat tarile din sud-estul Europei atat de mult pe cat se estimase, a mai spus Dragulin, dar a admis ca exista riscuri in privinta lichiditatii pentru finantare.

Sursa: NewsIn

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*