Grupul britanic Royal Bank of Scotland (RBS), unul dintre primele zece din lume ca forta financiara, ar putea prelua operatiunile din Romania ale bancii olandeze ABN Amro, pe care o controleaza din aceasta toamna in consortiu cu Fortis si Santander, afirma surse bancare, citate de Ziarul Financiar.

In ultima perioada, delegatii britanice au inspectat filiala de la Bucuresti a ABN Amro in cadrul unui proces de evaluare a activitatilor derulate.

Carolyn McAdam, sefa departamentului de comunicare al RBS, afirma ca urmeaza sa aiba loc un proces de consultare cu autoritatile de reglementare si cu angajatii filialelor ABN Amro de pe mai multe piete din Europa si Asia.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*