„Va salut,cu respect! Am luat un împrumut de la Credius,de 10.000 de lei pe 60 de luni. Cand am făcut simulare pe site scria rata 731,după ce am primit contractul am observat că rata e de 1193 de lei pe lună ,eu am luat 10.000 de lei și trebuie sa dau înapoi 70.000 de lei.mi se pare reclama falsa! Pe site apare alta valoare a ratei.

In contract scrie împrumut pt tratament Liberty Medical de la distanță, dar eu nu am solicitat pt tratament medical ci pt nevoi personale. Semnarea contractului ,dacă îmi aduc bine aminte a constat în primirea unui cod prin SMS și prin introducerea acestuia într-o căsuță.

Va solicit sprijinul printr-o întrebare, am rămas în urmă cu plata și cei care colaborează cu Credius sunt cei de la Integral Colection și mă amenința cu vizite acasă, mă sună zilnic de 5 ori ,mă amenința cu executarea silita.Intrebarea mea ar fi…in caz că se ajunge la executare silita,mă puteți ajuta? Ei au scris in contract că m-au informat asupra costurilor,etc,când de fapt nu e așa ,valoarea ratei fiind mult mai mare decât când am făcut simularea”, intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro.

Raspuns ReclamatiiBanci.ro

Stimate domn,

Intr-adevar, exista o diferenta mare intre rata la creditul asa cum a fost afisat pe site-ul Credius.ro, in momentul in care ati aplicat, si rata din contractul de credit.

De la 731 de lei, cum arata pe site (vezi foto mai jos) la 1193 de lei, cat este in contractul de credit medical, diferenta este de 462 de lei lunar, adica 27.720 de lei pe perioada de creditare de 60 de luni.

 

In simularea la crediul Credius, rata e mult mai mica decat cea din contract
In simularea la crediul Credius, rata e mult mai mica decat cea din contract
 

 

In simularea la crediul Credius, rata e mult mai mica decat cea din contract

Dobanda Anuala Efectiva (DAE) a creditului Credius este foarte mare: 325%, de 30 de ori mai ridicata decat a unui credit acordat de banci, unde DAE este in jurul a 10%.

Ceea ce inseamna ca pentru creditul in valoare de 10.000 de lei va trebui sa platiti 72.000 de lei, adica de 7 ori mai mult!

De aceea, daca apreciati ca a fost vorba de o reclama falsa a Credius, atunci cand v-a prezentat creditul pe site, si considerati ca astfel ati fost inselat, trebuie sa faceti o reclamatie la Credius, in care sa solicitati anularea creditului, pentru ca nu ati fost informat in mod adecvat cu privire la costurile acestuia si ati fost indus in eroare, dat fiind ca rata din contract este mai mare decat cea din calculatorul de credite de pe site.

Reclamati si faptul ca ati primit un alt tip de credit (medical) deca cel solicitat (de nevoi personale).

Reclamatia catre Credius trebuie sa o faceti prin email, la adresa salut@credius.ro, prin telefon 0319005 sau pe site-ul credius.ro, prin completarea formularului de la acest link: https://www.credius.ro/contact.

Cu privire la amenintarile si hartuirile firmei de recuperare Integral Collection, trebuie sa stiti ca legea interzice firmelor de recuperare creante sa-i ameninte pe cei de la care trebuie sa recupereze datoriile.

In acelasi timp, firmele de recuperare sunt obligate, tot de lege, sa va ofere un plan de achitare a datoriilor, daca aveti probleme cu rambursarea acestora.

Planul de achitare a datoriilor poate include eÅŸalonarea plăÅ£ii sumelor datorate, reducerea sumei totale de plată, oferirea unei perioade fără plăÅ£i, consolidarea mai multor datorii.

„Se interzice utilizarea de tehnici care să hărÅ£uiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanÅ£elor.
Se interzice utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanÅ£e, de ameninÅ£ări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputaÅ£ia sau proprietatea”, se arata in OUG 52/2016 privind contractele de credit.

Iata prevederile articolului 712 din OUG 52/2016 cu privire la interzicerea amenintarilor si hartuirilor:

„Art. 712. — Se interzice:

a) cesionarea contractului de credit ÅŸi a accesoriilor, precum ÅŸi a creanÅ£ei către o entitate care nu are sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România;
b) perceperea de comisioane, dobânzi ÅŸi dobânzi penalizatoare, cu excepÅ£ia dobânzilor penalizatoare legale, de către entităÅ£ile de recuperare creanÅ£e;
c) perceperea de costuri aferente activităÅ£ii de recuperare de către entităÅ£ile de recuperare creanÅ£e, cu excepÅ£ia costurilor aferente procedurilor de executare silită;
d) derularea activităÅ£ilor de recuperare creanÅ£e în perioada celor 30 de zile calendaristice prevăzute la art. 71 alin. (5) lit. b) ÅŸi până când este transmis consumatorului răspunsul la contestaÅ£ie;
e) utilizarea de tehnici care să hărÅ£uiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanÅ£elor;
f) utilizarea, în cadrul procesului de recuperare creanÅ£e, de ameninÅ£ări sau alte tehnici agresive, cu scopul de a vătăma fizic ori psihic consumatorul ori rude ale acestuia ori de a-i afecta reputaÅ£ia sau proprietatea;
g) contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanÅ£e, la locul de muncă al acestuia;
h) contactarea, în legătură cu recuperarea creanÅ£elor, a oricărei altei persoane diferită de consumator, succesorii legali, avocatul sau împuternicitul acestuia, creditorul, avocatul sau împuternicitul creditorului;
i) afiÅŸarea la uÅŸa apartamentului/blocului a notificărilor/ somaÅ£iilor/adreselor în legătură cu recuperarea creanÅ£elor, cu excepÅ£ia actelor de procedură afiÅŸate la solicitarea executorului judecătoresc ori a instanÅ£ei de judecată;
j) comunicarea entităÅ£ii de recuperare creanÅ£e cu consumatorul în intervalul orar 20,00—09,00.”

Iata prevederile art. 711 din OUG 52/2016 cu privire la planul de achitare a datoriilor:

„Art. 711. — Entitatea care desfăÅŸoară activitatea de recuperare creanÅ£e elaborează, împreună cu consumatorul, un plan de achitare a datoriilor/obligaÅ£iilor adaptat la veniturile actuale ale acestuia, ce poate include:
a) eÅŸalonarea plăÅ£ii sumelor datorate;
b) reducerea sumei totale de plată;
c) oferirea unei perioade fără plăÅ£i;
d) consolidarea mai multor datorii.

De aceea, iata ce trebuie sa faceti:

Trebuie sa inregistrati o reclamatie la Integral Collection, la telefon 0373.785.108, pentru ca ati fost amenintata. Nu uitati sa cereti numar de inregistrare a reclamatiei.

De asemenea, solicitati la Integral Collection un plan de achitare a datoriilor, dat fiind ca nu putei achita rata la creditul de la Credius.

Citeste aici articolul integral

Ai probleme cu bancile sau IFN-urile? Scrie-ne aici  si te ajutam!

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*