Pentru finantarea acestui plan de extindere, Raiffeisen urmeaza sa contracteze de pe piata externa un imprumut sindicalizat in valoare de 100-150 milioane euro. « Vom finanta cresterea pe partea de active atit din depozite, care au avut o evolutie buna pina in prezent, cit si printr-o emisiune de obligatiuni (deja realizata) sau printr-o iesire pe pietele internationale, probabil prin intermediul unui credit sindicalizat », a declarat Corina Vasile, directorul de comunicare al bancii, citata de Ziarul Financiar. Pentru a putea ajunge pe locul doi, Raiffeisen si-a propus in acest an o crestere a activelor de minim 50%, adica 500 milioane euro, de la un miliard de euro in 2003. La sfirsitul anului trecut, BRD detinea o cota de 13,4% din activele sistemului bancar, cu 1,9 miliarde euro, in timp ce Raiffeisen detinea 7% din active, in valoare de 1 miliard euro. BCR a ocupat primul loc, cu o cota de 30,8% si active bilantiere de 4,3 miliarde euro. Conform ultimelor informatii, neoficiale, Raiffeisen a crescut in acest an pina la 10%, iar BRD a scazut spre 12%, mai scrie ziarul citat. In planurile de extindere pe piata romaneasca, Raiffeisen intentioneaza sa participe si la privatizarea CEC, care detinea, la sfirsitul anului 2003, 6,7% din activele sistemului bancar.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*