AsociaÅ£ia pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor (APC România) a susÅ£inut marÅ£i o dezbatere publică pe tema importanÅ£ei educaÅ£iei financiare pentru consumatori, la care au participat reprezentanÅ£i ai autorităÅ£ilor ÅŸi ai mass-media din IaÅŸi. Evenimente similare au fost organizate în 2009 în cele mai importante oraÅŸe din Å£ară.
Dezbaterea face parte dintr-un amplu program de educaÅ£ie financiară derulat de APC România sub patronajul AutorităÅ£ii NaÅ£ionale pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor. Prima etapă a acestui program – desfăÅŸurat la nivel naÅ£ional în parteneriat cu compania de credite de consum Provident Financial România – a fost lansarea site-ului web www.bugetulfamiliei.ro, primul site non-profit de educaÅ£ie financiară adresat publicului larg din România.
„Consumatorii români au nevoie de educaÅ£ie financiară ÅŸi trebuie să înÅ£eleagă că lucrurile simple, cum ar fi structurarea unui buget echilibrat, îi pot ajuta să evite situaÅ£iile de supraîndatorare. Promovarea conceptului de alfabetizare financiară într-un context economic incert, cum este cel actual, trebuie să implice atât mass-media, cât ÅŸi instituÅ£iile publice, organizaÅ£iile neguvernamentale, partenerii sociali ÅŸi industriaâ€, a declarat Răzvan ResmeriÅ£ă, Directorul Centrului European al Consumatorilor România.
„Sprijinirea programelor de educaÅ£ie financiară reprezintă o prioritate pentru Provident Financial România. Suntem convinÅŸi că un nivel ridicat al înÅ£elegerii conceptelor financiare ajută consumatorii să îşi gestioneze mai eficient bugetele familiale. ÃŽncurajăm autorităÅ£ile, societatea civilă ÅŸi mass media să se implice în astfel de iniÅ£iative, atât în beneficiul consumatorilor, cât ÅŸi pentru o dezvoltare sănătoasă a industriei de servicii financiare. De aceea, punem la dispoziÅ£ia acestora întreaga expertiză a grupului internaÅ£ional din care facem parte”, a declarat Russell Johnsen, directorul general al Provident Financial România.
Site-ul www.bugetulfamiliei.ro este structurat în opt secÅ£iuni (buget, strategie de viaÅ£ă, economii, credit, asigurări, taxe, pensie, legislaÅ£ie) care oferă în premieră un ghid accesibil oricui doreÅŸte să înveÅ£e să-ÅŸi administreze eficient banii săi ÅŸi ai familiei sale. Pe lângă utilizarea acestui ghid, vizitatorii site-ului au posibilitatea de a-ÅŸi administra online bugetul personal sau al familiei ÅŸi pot pune întrebări pe orice subiecte legate de buget, la care vor primi răspunsuri direct de la experÅ£i financiari.
AsociaÅ£ia pentru ProtecÅ£ia Consumatorilor din România este prima organizaÅ£ie neguvernamentală din România destinată protecÅ£iei consumatorilor (www.apc-romania.ro).
Provident Financial România este o instituÅ£ie financiară nebancară specializată în acordarea de împrumuturi de valoare mică, pe termen scurt, direct la domiciliul solicitanÅ£ilor. ÃŽn primii trei ani de activitate, Provident a investit peste 175.000 de euro în programe de responsabilitate socială (www.providentfinancial.ro).





