Compania de credite de consum Provident Financial Romania a anuntat joi inaugurarea sucursalei din Timisoara, in cadrul unui eveniment la care au participat Excelenta Sa Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii in Romania, si Gheorghe Ciuhandu, primarul municipiului Timisoara.
„Am lansat operatiunile in Timisoara in iulie 2008, iar in prezent avem peste 2.200 de clienti si o retea de circa 60 de reprezentanti. Ne asteptam ca numarul angajatilor si reprezentantilor nostri din Timisoara sa depaseasca 120 pana la sfarsitul anului”, a declarat Vlad ªandru, managerul de comunicare al companiei.
La randul sau, domnul Robin Barnett, Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii in Romania, a subliniat ca „Provident Financial constituie un exemplu excelent de companie britanica cu performante deosebite in Romania. Sunt optimist ca Provident are experienta si resursele necesare pentru a creste sanatos in contextul economic actual.
„Salut venirea companiei Provident in Timisoara si sunt convins ca acest sistem convenabil de creditare va raspunde nevoilor multor timisoreni care isi doresc rapid o suma mica de bani. Piata creditelor de consum din Timisoara avea nevoie de astfel de produse”, a declarat Gheorghe Ciuhandu, primarul municipiului Timisoara.
Provident Financial Romania este specializata in acordarea de imprumuturi de valoare mica, pe termen scurt, direct la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fara giranti in maximum 48 de ore de catre reprezentantii companiei, care viziteaza apoi clientul in fiecare saptamana pentru a incasa ratele. Serviciile Provident sunt disponibile in prezent in cele mai importante orase din Romania si acopera peste 70% din populatia urbana a tarii.
Imprumutul la domiciliu se adreseaza oamenilor care apreciaza acest sistem de finantare simplu, rapid si transparent, venind de asemenea in intampinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate. „Data fiind importanta creditului in societatea actuala, incercam sa extindem beneficiile acestui produs si catre segmente de piata adesea trecute cu vederea de alte institutii financiare. In acelasi timp, scopul nostru este sa oferim imprumuturi intr-un mod responsabil si bine gestionat, astfel incat incercam sa ne asiguram pe cat posibil ca imprumutam sume de bani pe care clientii isi permit sa le restituie”, a adaugat Vlad ªandru.
Clientii pot imprumuta initial intre 400 la 2.500 de lei pe o perioada de pana la 52 de saptamani. Clientii existenti, care au dovedit ca au capacitate de plata, pot solicita imprumuturi de pana la 3.000 de lei. Costul total pentru imprumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent, iar suma datorata nu poate creste. Pentru a solicita un astfel de imprumut, cei interesati pot sa sune la Departamentul de Relatii cu Clientii la numarul de telefon 0256.9877 (apel cu tarif normal).