Banca UniCredit Romania a redus dobanzile la Credinstant, credit de nevoi personale fara ipoteca si la Creditul Auto pentru persoane fizice, in cadrul unei promotii de primavara care se va incheia la 31 mai 2006, se arata intr-un comunicat de presa al bancii.
Clientii beneficiaza de ofertele speciale din cadrul promotiei in toate cele 50 de sucursale UniCredit Romania, cea pentru creditul auto fiind disponibila si la dealerii auto parteneri. Dobanzile avantajoase se aplica pe toata perioada creditului pentru ambele produse, cu conditia ca acestea sa fie contractate in perioada promotiei.
“Produsele de creditare pentru persoane fizice, care beneficiaza acum de conditii de acordare mai atractive, sunt si cele mai solicitate de populatie”, a declarat Alina Pascu, Vicepresedinte si coordonator al Diviziei de Retail in cadrul bancii UniCredit Romania. „Am gandit aceasta promotie cu dobanzi mai mici, astfel incat sa venim in intampinarea nevoilor clientii bancii si a populatiei, in general”.
In perioada promotiei, rata dobanzii la Credinstant, creditul de nevoi personale fara ipoteca, este de 9,9% pentru imprumuturile in lei si in euro, scazand de la dobanda standard de 13% pentru lei, respectiv 11,5% pentru euro. Valoarea maxima a imprumuturilor este de 28.000 RON, respectiv 8.000 euro, iar creditele pot fi acordate pe o perioada maxima de 60 luni.
Totodata, clientii UniCredit Romania au la dispozitie in aceasta perioada Creditul Auto la dobanzi mult mai atractive, respectiv 9% la lei si 7% la euro, indiferent de perioada de acordare. Dobanzile scad de la un nivel de 10% pe an in lei si 8,5% pe an in euro.
Conditiile de eligibilitate pentru obtinerea unui astfel de imprumut bancar sunt venitul si varsta aplicantului. Astfel, este necesar un venit lunar net minim de 250 euro (echivalent in lei) in cazul creditului de nevoi personale, si 200 euro (echivalent in lei) in cazul creditului auto per solicitant / familie care poate fi dovedit cu documente justificative, putand consta din venituri ca salariul net, pensie, chirii, activitati independente, etc. Aplicantul trebuie sa aiba minimum 22 de ani.
Portofoliul de credite al UniCredit Romania include si Credinstant cu ipoteca, un produs pentru persoane fizice cu dobanda de 9,5% pe an pentru creditele acordate in lei pe o perioada de maximum 15 ani si 8,5% pe an pentru creditele acordate in euro obtinute pe maximum 5 ani.
Dobanzi in perioada 20 aprilie – 31 mai 2006
Dobanda anuala efectiva aferenta Creditului Auto este valabila pentru un credit de 30.000 euro, respectiv 100.000 RON, pe o perioada de 6 ani.
Dobanda anuala efectiva aferenta creditului Credinstant este valabila pentru un credit de 8.000 euro, respectiv 28.000 RON, pentru o perioada de 5 ani.
Despre UniCredit Romania
UniCredit Romania este o banca comerciala cu actionariat strain, ce opereaza pe piata romaneasca din 1997. Capitalul social UniCredit Romania este in prezent de peste 230 milioane RON.
Actionarul majoritar al bancii UniCredit Romania, cu 99,94% din actiuni, este Grupul UniCredit, una dintre cele mai importante institutii financiare din lume cu o valoare de piata de circa 64 miliarde Euro, avand active totale de peste 782 miliarde Euro (cifre valabile la 16 martie 2006).
Pentru detalii suplimentare despre UniCredit Romania si UniCredit Group, puteti accesa www.unicredit.ro sau www.unicredit.it.