Programul Operational Regional, care va aduce in urmatorii sase ani aproape 459 milioane de euro pentru dezvoltarea Regiunii Vest, a fost lansat sambata, la Timisoara, in prezenta Ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely, transmite corespondentul NewsIn.

Evenimentul deschide seria celor opt lansari ale programului in toate regiunile de dezvoltare ale Romaniei, care se vor desfasura in perioada lunilor septembrie-noiembrie 2007.

„Prin aceasta lansare la nivel de regiuni de dezvoltare a Programului operational regional, dorim sa creem o vizibilitate si mai mare a acestui program, astfel incit sa primim proiecte bune ca urmare a cererilor deschise de proiecte lansate. Principala noastra prioritate este lansarea tuturor cererilor de proiecte pana la sfarsitul lunii octombrie, iar pentru domeniile care necesita aprobarea Comisiei Europene privind ajutorul de stat, pana la sfarsitul anului”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

Programul Operational Regional – POR reprezinta programul prin care Uniunea Europeana finanteaza proiecte locale si regionale in Romania, in perioada 2007-2013. Valoarea fondurilor alocate este de 458,77 milioane de euro, pentru Regiunea Vest, ceea ce reprezinta 10,34% din totalul fondurilor alocate Romaniei prin acest program.

„Este o oportunitate extraordinara, cu impact major pe termen lung pentru Regiunea Vest. In calitate de organism intermediar pentru acest program operational, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Vest este pregatita sa sprijine autoritatile locale si reprezentantii mediului privat sa-si realizeze strategiile obiectivele prin proiecte finantate de program, si, pe de alta parte sa implementeze in bune conditii Programul Operational Regional”, a declarat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.

POR finanteaza proiecte care vor contribui la modernizarea celor opt regiuni din tara, prin investitii publice in dezvoltare urbana, in infrastructura de transport, sociala, de afaceri si infrastructura turistica pe urmatoarele axe prioritare de dezvoltare: sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor, imbunatatirea infrastructurii de transport regionale si locale, imbunatatirea infrastructurii sociale, sprijinirea dezvoltarii mediului de afaceri regional si local, dezvoltarea durabila si promovarea turismului, asistenta tehnica.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*