Proaspat rebranduitul „CEC Bank” a inregistrat un profit in 2008 in valoare de peste 100 de milioane de euro, de aproape 4 ori mai mare decat in anul precedent, a declarat Radu Gratian Ghetea, potrivit Business Standard.
Aceasta crestere se datoreaza, in principal, vanzarii participatiei de 25% pe care banca o detinea la compania de asigurari „Asiban”, vanzare in urma careia fosta Casa de Economii si Consemnatiuni a incasat 62 milioane de euro.
“In ultimul trimestru din 2008 si in ianuarie, banca a continuat creditarea aproape cu aceeasi intensitate cu care a acordat tot anul, in special pe segmentul IMM-urilor, unde avem programe de accesare a fondurilor europene. Acordam credite de circa 200-250 mil. lei lunar, iar in decembrie 2008, am acordat imprumuturi in valoare de peste 300 mil. euro”, spune presedintele bancii.
Portofoliul de credite al bancii, care are drept target IMM-urile, sectorul agricol si populatia, a inregistrat o dublare fata de anul trecut, ajungand la 8,1 mld. lei (2,03 mld. euro).
In ultimii doi ani, CEC Bank si-a sporit de peste patru ori valoarea creditelor acordate persoanelor juridice, ajungand, in prezent, la 2,5 mld. lei (630 mil. euro). Valoarea depozitelor atrase de banca se cifra, la finele anului trecut, la 11,3 mld. lei (2,83 mld. euro).
Reprezentantii bancii asteapta parafarea bugetului de stat pentru a-si revizui propriul buget, modificare care va tine cont si de efectele crizei. In masurile anticriza propuse de executiv, CEC Bank si Eximbank, o alta institutie financiara din portofoliul statului, ar urma sa primesca un miliard de lei de la stat.





