Preturile productiei industriale pe total (piata interna si piata externa) au crescut in luna martie, comparativ cu perioada similara din 2007, cu 15,6%, iar avansul fata de februarie a fost de 1,7%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

Avand in vedere evolutia fata de martie 2007, cel mai dinamic sector a fost industria extractiva, care a inregistrat cresteri de 20,7%, urmat de industria prelucratoare (16,7%), se arata intr-un comunicat al INS.

Cresteri de preturi sub nivelul inregistrat pe total au fost constatate la energie electrica si termica, gaze si apa (4,9%).

Pe marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi au fost remarcate la produsele industriei energetice, avansul fiind de 19,7%.

Majorari de preturi sub nivelul inregistrat pe total au fost inregistrate la produsele din industria bunurilor de uz curent (14,8%), industria bunurilor intermediare (13,5%), industria bunurilor de capital (11,6%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (10,3%).

Comparativ cu luna februarie, pe sectoare de activitate, preturile produselor din industria prelucratoare au inregistrat o crestere cu 2,1%, iar cele din industria extractiva si energie electrica si termica, gaze si apa s-au situat aproape la acelasi nivel inregistrat in luna anterioara.

Pe marile grupe industriale, cresteri de preturi peste nivelul inregistrat pe total au avut produsele din industria bunurilor intermediare (2,3%), industria energetica (1,9%) si industria bunurilor de folosinta indelungata (1,9%).

Potrivit datelor INS, majorarile de preturi din industria bunurilor de uz curent si din industria bunurilor de capital s-au plasat sub nivelul inregistrat pe total, avansurile fiind de 1% si, respectiv, 0,8%.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*