In scopul oferirii unor informatii suplimentare si pentru clarificarea diverselor comentarii aparute in presa legate de proiectul Bradul Millennium, banca Millennium Bank face urmatoarele precizari:

1. Bradul Millennium din Piata Unirii din Bucuresti are aceeasi inaltime cu cel din orasul Porto, Portugalia, fiind construit dupa acelasi proiect si avand acelasi design. Firma care dezvolta acest proiect in Europa pentru Millennium Bank este compania braziliana Better World care confirma ca nu exista absolut nicio diferenta intre Bradul Millennium din Bucuresti si Bradul Millennium din Porto.

2. Costurile asociate Bradului Millennium sunt suportate de catre Millennium Bank, detinatoarea acestui proiect. Referitor la costurile Bradului Millennium, precizam inca o data ca este vorba de un cadou oferit de catre Millennium Bank tuturor romanilor si in acest context nu consideram adecvat sa vorbim despre sumele implicate. Conform traditiei, peste tot in lume, cadourile sunt oferite fara a purta etichete care sa arate cati bani au fost cheltuiti pe respectivele cadouri.

3. Panourile publicitare din Piata Unirii care apartin diverselor companii sunt situate in aceasta zona fara a avea nicio legatura cu Millennium Bank sau cu proiectul dezvoltat de aceasta, Bradul de Craciun Millennium.

Millennium Bank nu incaseaza taxe sau alte beneficii din reclamele existente in zona. Suntem o banca si dezvoltam afaceri strict in domeniul financiar-bancar.

La baza Bradului Millennium exista un banner pe care este mentionat numele detinatorului acestui proiect, adica Millennium Bank. Este absolut normal ca un proiect de o asemenea anvergura sa precizeze numele initiatorului si sustinatorului acestuia.

Motivul pentru care am dorit sa dezvoltam un proiect de o asemenea anvergura, unic in Romania, a fost strict legat de oferirea unui cadou special tuturor romanilor in anul in care Millennium Bank a intrat pe piata locala. In spiritul filozofiei noastre, „Viata ne inspira”, credem in continuare in magia sarbatorilor si suntem incantati ca am reusit sa aducem bucuria in sufletele a sute de mii de romani, se precizeaza intr-un comunicat al bancii.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*