De la 1 octombrie, salariul minim pe economie va creste de la 500 RON la 540 RON, iar de la 1 ianuarie, va fi de 600 RON, daca e sa ascultam promisiunile guvernului.
Ce poate face un om cu acesti bani? In principiu, foarte putine lucruri. Insa sa vedem daca poate o persoana cu un venit de 540 de RON sa faca un credit.
De la Volksbank , Alpha Bank si Unicredit raspunsul vine rapid: NU, deoarece venitul este mult prea mic. Pentru a lua un credit de la Unicredit trebuie sa ai un venit de minim 750 RON, iar la celelalte banci mi s-a spus ca venitul este, pur si simplu, prea mic si mi s-a sugerat ca solutie contractarea unui credit impreuna cu un codebitor.
La BCR, dupa o discutie foarte lunga in care i se vor cere foarte multe informatii, i se va spune ca nu se incadreaza cu acest salariu.
Daca persoana in cauza apeleaza insa la BRD, lucrurile se schimba. El poate contracta un credit in RON (pentru a contracta un credit in euro, exista o conditie suplimentara, sa aveti un venit minim de 400 euro) in valoare de 10.000 RON, pe o perioada de 10 ani.
El va plati o rata de 164 RON pe luna, ceea ce inseamna ca va ramana cu 376 RON din salariu.
Aceeasi persoana se poate orienta si catre Raiffeisen Bank, unde ar putea obtine intre 10.300 si 13.100 RON, tot pe 10 ani. Rata lunara pentru cea mai mica suma ajunge, pentru o dobanda fixa de 19%, la 198 RON, astfel, persoana din cazul nostru va ramane cu 342 RON.
De la Bancpost, persoana in cauza poate obtine 9.000 RON pe perioada maxima de 10 ani. Rata va fi de 120 RON in primele 3 luni, astfel beneficiarul creditului va ramane cu 420 RON, iar din a patra luna rata va ajunge la 197 RON, ceea ce inseamna un rest de 343 RON din venitul de 540 RON.
In concluzie, o persoana cu un venit de 540 RON poate obtine un credit relativ mic, in RON. Pentru a obtine o suma mai mare, este recomandat sa contractati un credit impreuna cu un codebitor, iar perioada de rambursare sa fie cat mai lunga.




