Piata romaneasca de capital va creste intr-un ritm foarte accelerat pe termen mediu, chiar daca este posibil sa nu se mai repete performantele din anii 2004-2005, a declarat, sambata, la un seminar la Sinaia, Petre Pavel Szel, presedintele societatii Muntenia Invest, care administreaza SIF Muntenia.

Pe termen scurt, dupa aderare, este insa dificil de prognozat cum va evolua piata autohtona de capital, considera reprezentantul SIF Muntenia.

Szel a afirmat ca intrarea Romaniei in UE aduce niste elemente de optimism care in mod natural urmeaza sa imbunatateasca previziunile legate de viitorul economic si ca atare duc la cresterea preturilor, dar exista si elemente de pesimism legate de costurile pe care integrarea le va avea.

„Societatile comerciale din Romania vor face fata unui soc – unele l-au prevazut, altele, foarte putine s-au pregatit practic, altele teoretic. Va fi un soc in domeniul concurentei, mediului, relatiilor de munca, calitatii. Aceste socuri vor determina costuri care vor conduce pana la iesirea unor firme de pe piata sau la preluarea lor. Aceste aspecte pot duce la corectii pe piata bursiera”, a spus presedintele societatii Muntenia Invest, citat de Rompres.

In Ungaria, Polonia, Cehia, dupa aderarea la UE in mai 2004, pietele de capital au suferit corectii timp de cateva luni, dupa care au revenit la cresteri semnificative.

Opinia reprezentantului SIF Muntenia despre cresterea pietei pe termen mediu este impartasita si de presedintele Bursei de Valori Bucuresti /BVB/, Septimiu Stoica.

Prezent la seminarul de la Sinaia, acesta a mentionat eforturile Bursei de la Bucuresti, institutionale si de reglementare, pentru racordarea la exigentele europene. Stoica a amintit de externalizarea serviciilor post-tranzactionare, constituirea depozitarului central, care a obtinut autorizatia de constituire de la CNVM si autorizatia prealabila de la BNR, fiind depuse si documentele la CNVM pentru obtinerea autorizatiei de functionare, precum si de constituirea fondului de compensare a investitorilor, de crearea institutului de guvernanta corporativa si a de eforturile de constituire a casei de compensatie pentru operatiunile cu produse derivate la BVB.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*