Marsh Romania, subsidiara locala a celui mai mare broker de asigurari din lume, a afisat venituri de 6 milioane euro din activitatea de brokeraj si consultanta in 2007, conform estimarilor, cu circa 50% mai mari decat in 2006, a spus directorul general al companiei, Cristian Fugaciu, pentru NewsIn.

In 2006, Marsh Romania a inregistrat venituri de 4 milioane euro

„Pentru 2007 rezultatele financiare ale companiei nu au fost auditate, insa estimam venituri de 6 milioane euro”, a precizat directorul companiei, care a adaugat ca in 2008 compania vrea sa continue dezvoltarea si diversificarea serviciilor oferite clientilor. „Veniturile provin din activitatea de brokeraj in asigurari si consultanta de risc”, a mentionat Fugaciu. Cristian Fugaciu considera ca, in prezent, Marsh Romania detine circa 10% din totalul pietei de brokeraj.

„In unele state din Europa, primele intermediate de brokeri au ajuns la 80% din piata asigurarilor, aspect care arata ca Romania este o piata cu un mare potential de crestere”, a mai spus seful Marsh Romania, care a adaugat ca in 2008 piata de brokeraj ar putea ajunge la o pondere de 25% in total piata de asigurare din Romania”, a adaugat Fugaciu.

El considera ca 2008 va aduce o crestere puternica pe segmentul pensiilor private facultative (pilon III). „Vom dezvolta colaborarea cu administratorii de top de pe piata pensiilor facultative (pilon III)”, a mai spus directorul general al Marsh Romania.

Fugaciu mizeaza pe clientii corporate, iar in prezent Marsh Romania colaboreaza cu peste 300 de companii. „Anul acesta dorim sa crestem pe segmentul de consultanta de risc, de asigurari pentru angajati si pensii, de bancassurance, de societati financiare nebancare, precum si pe segmentul de societati de leasing”, a adaugat Fugaciu.

In acest an vom investi in training, marketing si in crearea de noi produse. In ce priveste structura companiei, 40% din portofoliu il reprezinta segmentul auto, 25% din portofoliul de asigurari sunt cele de proprietate, bunuri, cladiri, echipamente, utilaje. Alte asigurari importante ca pondere sunt asigurarile pentru angajati, care reprezinta 10% din portofoliu si cele de raspundere manageriala care acopera alte 10 procente.

In prezent, compania colaboreaza si cu societati de asigurare din spatiul Uniunii Europene (UE), care si-au notificat activitatea pe teritoriul Romaniei conform legislatiei in vigoare. ªeful Marsh Romania considera ca societatile de asigurare din UE vor fi din ce in ce mai active pe piata romaneasca a asigurarilor si, in timp, vor lua din cota de piata a celorlalte companii de asigurari din Romania. ” In prezent, aceste companii vizeaza in special segmentul corporate, dar este posibil ca unele sa intre si pe retail dupa ce vor tatona terenul”, a adaugat directorul Marsh Romania.

Cristian Fugaciu a mentionat ca acesti jucatori incheie parteneriate cu diversi asiguratori deja prezenti pe piata sau actioneaza prin brokeri, iar daca vad ca piata merge isi deschid o operatiune proprie.

Piata asigurarilor de raspundere manageriala, estimata la 3-4 milioane euro in 2007

„Valoarea primelor brute subscrise incasate din asigurarea de raspundere manageriala consideram ca a ajuns la circa 3-4 milioane euro in 2007, chiar daca s-a impus obligativitatea acestei polite prin lege”, a declarat pentru NewsIn directorul de departament la Marsh Romania, Eduard Simionescu.

El a adaugat ca, din experienta proprie, in Romania limita asigurata pentru asigurarea de raspundere manageriala porneste de la cateva zeci de mii de euro si poate depasi 10 milioane euro. „Piata la noi este inca la inceput, dar daca obligativitatea acestei asigurari se mentine, am putea ajunge ca in circa doi sau trei ani sa avem o piata matura precum si experienta unor daune pe astfel de polite”, a precizat Eduard Simionescu.

El considera ca, in Europa Centrala si de Est, daunele pe acest tip de asigurare sunt reduse spre deosebire de tarile cu experienta in acest domeniu din Uniunea Europeana sau Statele Unite, unde despagubirile sunt uriase, de sute de milioane de dolari pentru fiecare caz. „In Romania, cultura asigurarilor de raspundere este intr-un stadiu incipient si nu au fost probleme majore care sa atraga astfel de procese la nivel de management. La o polita asigurata de 1 milion euro, prima anuala ar putea fi intre 3.000 si 5-6.000 de euro pentru toti managerii, in conditiile in care compania asigurata prezinta un risc bun, satisfacator.

„Este clar ca daca a avut daune si procese cu actionari sau cu autoritatile, suspiciuni de coruptie, sau alte fapte penale care sunt publice, cunoscute, este posibil sa nu se poata incheia o astfel de asigurare”, a mai spus Simionescu, care a adaugat ca firmele care nu pot sa incheie o asigurare pentru o suma rezonabila, o pot totusi incheia pentru o suma simbolica, de 5.000 de euro. O astfel de asigurare poate fi facuta de cele mai multe ori fara nici o analiza a riscului de catre asiguratori.

„Potrivit datelor Comisie de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), sunt in jur de zece societati de asigurare care au in portofoliu acest tip de asigurare, insa doar trei sau patru sunt mai active pe acest segment, avand ca scop dezvoltarea acestui tip de asigurare”, a adaugat Eduard Simionescu.

Directorul departamentului de asigurari bancare al Marsh Broker considera ca piata asigurarilor de raspundere manageriala a ajuns la numai 3 milioane euro deoarece companiile mici incheie o polita de asigurare mai mult formal, in medie de circa 100.000 – 200.000 euro/polita. In schimb, „o companie mare solicita de obicei o limita intre 5 si 10 milioane euro, dar am avut si cazuri cand au fost solicitate limite mai mari, de 10 milioane euro”, a mai spus Simionescu.

Potrivit acestuia, legea nu prevede nici o limita minima pentru asigurarea manageriala si nici o sanctiune clara. „Cele mai riscante sectoare sunt cel financiar bancar, sectorul farmaceutic, IT, telecomunicatii, petrol si gaze, cercetare, dezvoltare si, evident, companiile listate la bursa”, a mentionat Simionescu, care a adaugat ca o astfel de firma trebuie sa respecte toate regulile de la bursa, legislatia specifica privind transparenta in procesul de management.

Principalele riscuri ar fi reprezentate de insatisfactia actionarilor cu privire la profitabilitate, probleme financiar-contabile sau nereguli in rapoartele financiare, investitii neprofitabile, dar si alte situatii care pot cauza prejudicii financiare, cum ar fi de exemplu un partener de afaceri, un concurent, angajatii sau autoritatile.

„In 2008, in Romania se asteapta cu mare interes listarea la bursa a 10-15 companii”, a adaugat Eduard Simionescu, care a precizat ca listarea la bursa aduce riscuri deosebite pentru managerii companiilor care vor sa se listeze. Acestia pot fi tinuti raspunzatori personal pentru prospectul de emisiune in cazul in care dupa listare se descopera erori sau nereguli necunoscute investitorilor. Pentru aceste cazuri exista posibilitatea incheierii unei polite care acopera numai raspunderea legata de listarea la bursa (POSI Insurance – Public Offering of Securities). Marsh Romania recomanda companiilor sa considere aceasta acoperire atat in cazul listarii la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cat si pe pietele internationale (unde asigurarea este deseori o necesitate pentru listare).

Costul pentru asigurarea D&O (Directors& Officers Liability Insurance), care acopera raspunderea managerilor pentru erori si neglijenta, se stabileste de regula in functie de fiecare companie, daca este sau nu listata, in functie de cifra de afaceri, de marimea activelor, de domeniul de activitate, de limita solicitata sau de istoricul daunelor.

In 2007 compania a incheiat peste 40 de polite, cu o limita de asigurare incepand de la cateva mii pana la 10 milioane euro. Simionescu a mai spus ca, anul trecut, erau inregistrate aproximativ un milion de societati cu raspundere limitata (SRL), insa numai cateva sute de mii dintre acestea sunt active. Companiile listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) erau in jur de 50, iar pe Rasdaq circa 1.000, la care se adauga alte 6-7.000 de societati pe actiuni, care nu sunt listate. In total sunt in jur de sapte sau opt mii de societati pe actiuni si, probabil, numai 20 – 25% dintre acestea au incheiat o asigurare de raspundere manageriala in 2007. „Legea a constituit un imbold pentru societatile pe actiuni si multe au ales sa incheie polita pentru limite de asigurare rezonabile, nu doar formal”, a mai spus Simionescu.

Polita asigura raspunderea manageriala fata de terte persoane pentru prejudicii cauzate ca urmare a unor erori, neglijente sau omisiuni savarsite in exercitarea conducerii, potrivit legii 411/2006. Asigurarea acopera sumele pe care managerul este obligat sa le plateasca pentru prejudicii – cum ar fi pierderi financiare – produse unor terti (persoane sau firme) din vina sa.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*