Conducerea excutiva a Bancii Comerciale Romane (BCR) a propus distribuirea sub forma de dividende a 55% din profitul net rezultat dupa impozitare si plata intereselor minoritarilor, propunere sustinuta si de Consiliul de Supraveghere al bancii.
„Nivelul de 55% a fost calculat tinand cont de gradul de adecvare a capitalului si perspectivele dezvoltarii foarte puternice preconizate pentru BCR in acest an. Deocamdata exista o rezerva de capitaluri proprii, gradul de solvabilitate plasandu-se peste 12%, cu mult mai sus fata de limita BNR, de 8%, incepand cu acest an”, au declarat surse din actionariatul bancii, citate de Ziarul Financiar.
Mihai Fercala, presedintele SIF3 Transilvania si unul dintre sustinatorii acestei propuneri, considera insa ca Erste Bank, actionarul majoritar al BCR, va contracara aceasta propunere.
BCR a anuntat pentru 2006 un profit net consolidat la nivelul grupului (calculat dupa plata impozitelor si intereselor minoritarilor) de 756,3 milioane lei (214,5 milioane euro), in crestere cu 16,4% mai mult fata de rezultatul raportat in 2005.





