”I-VAMA” este un instrument modern de plata electronica in conditii de maxima securitate si eficienta, ce ofera o serie de avantaje si un plus de confort prin reducerea substantiala a timpului si a costurilor. Pe langa efectuarea platii, banca va transmite in timp real un mesaj electronic catre biroul vamal respectiv, prin care se confirma tranzactia. Astfel biroul vamal poate dispune imediat liberul de vama pentru marfurile clientilor care utilizeaza acest serviciu.
„Parteneriatul cu Directia Generala a Vamilor (DGV) este un pas important in dezvoltarea ofertei bancii noastre si o garantie a calitatii produselor si serviciilor UniCredit Romania. Serviciul ”I-VAMA” a fost creat special pentru a raspunde cerintelor clientilor nostri si completeza gama de solutii de cash management oferite prin intermediul Internet si Mobile Banking”, a declarat Antoaneta Curteanu, Director General Adjunct al bancii UniCredit Romania.
Sistemul de decontare electronica a platilor vamale va fi implementat pentru inceput in 12 puncte vamale din Bucuresti si din tara. Parteneriatul dintre Directia Generala a Vamilor si banca UniCredit Romania prevede insa extinderea sistemului de decontare electronica, astfel incat sa permita operarea la toate punctele vamale importante din Romania.
In prezent, oferta bancii UniCredit Romania pentru persoanele juridice mai include pe langa serviciile standard o serie de solutii financiare personalizate de cash management, trade finance, operatiuni de acoperire a riscului, facilitati de finantare pe termen scurt pentru sustinerea capitalului de lucru (linii de scontare de instrumente de plata, factoring intern si international), credite de investitii.
UniCredit Romania este o banca comerciala cu actionariat strain, ce opereaza pe piata romaneasca din 1997. Banca UniCredit Romania detine in prezent o retea de 31 de sucursale, dintre care 12 in Bucuresti. Capitalul social UniCredit Romania este in prezent de peste 2.100 miliarde lei, iar la sfarsitul primelor 9 luni din 2004 banca avea active totale de peste 12.885 miliarde lei, in crestere cu 123% fata de perioada similara din 2003.
UniCredit Grup, actionarul majoritar al bancii UniCredit Romania, este cel mai mare grup bancar din Italia din punct de vedere al capitalizarii bursiere (26,2 miliarde EURO) si unul din primele grupuri bancare din Europa din punct de vedere al eficientei, profitabilitatii si al totalului activelor (245 miliarde EURO in septembrie 2004).
Grupul UniCredit are o retea de peste 4.600 de sucursale si peste 70.000 de angajati in intreaga lume si este lider in regiunea Europei Centrale si de Est (“New Europe“) cu o retea de peste 1.400 de unitati bancare in cele 7 tari din zona in care este prezent.