EximBank, Banca de Export -Import a Romaniei, si Banca Comerciala Intesa Sanpaolo Romania, au incheiat un parteneriat prin care se urmareste facilitarea accesului clientilor la surse de finantare pentru sutinerea si dezvoltarea afacerilor, a precizat Riccardo Parasporo, Director general adjunct Intesa Sanpaolo Bank. Prin acest parteneriat, sunt asigurate finantarile pentru proiectele in domeniile prioritare, pentru dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, precum si a operatiunilor de export.
„EximBank si-a propus sa sustina eficient si activ mediul de afaceri romanesc, printr-o oferta de produse adresata bancilor comerciale. In baza acordurilor incheiate cu acestea, costurile pe care le implica un credit in moneda nationala vor fi mai competitive si in avantajul agentului economic”, a declarat Carmen Radu, Presedinte&CEO EximBank.
Clientii bancii Intesa Sanpaolo, vor primi produse din portofoliul propriu al EximBank, constand in principal, in garantii pentru IMM, si asigurari pentru exportatori, potrivit comunicatului emis de EximBank. Garantiile EximBank vor completa garantiile proprii prezentate de operatorii economici pentru accesarea unui credit, acoperind pana la 80 % din valoarea acestuia. Asigurarile se adreseaza exportatorilor romani care patrund pe piete emergente, politele EximBank acoperind pana la 85% din riscul de neincasare a contractelor de export.
In baza acestui acord, EximBank va putea furniza, la solicitarea clientilor bancii Intesa Sanpaolo, informatii comerciale despre actionariatul, limita de credit, rezultatele financiare ale potentialilor parterneri de afaceri. De asemenea, se mai pot solicita informatii despre conditiile economice si de afaceri din alte tari in care acestia doresc sa se indrepte.
Banca de Export-Import a Romaniei, EximBank – S.A. este o institutie specializata, infiintata in anul 1992, prin care se deruleaza activitati de sustinere a mediului de afaceri romanesc si a tranzactiilor internationale prin instrumente financiar-bancare si de asigurari specifice.
EximBank ofera finantari, cofinantari, refinantari, asigurari, reasigurari, garantii, destinate sa contribuie la dezvoltarea infrastructurii, a utilitatilor de interes public, dezvoltarea regionala, sustinerea activitatii de cercetare-dezvoltare, protectia mediului inconjurator, ocuparea si formarea personalului, sustinerea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii, precum si sustinerea tranzactiilor internationale, in concordanta cu politica si strategia Guvernului Romaniei pe termen mediu si lung.