Desi la editia din martie s-au aratat entuziasmate de proiectele imobiliare propuse si au promis sprijin, autoritatile locale lipsesc de la aceasta editie a Targului. In schimb, mediul financiar-bancar este puternic reprezentat la eveniment prin Banca Romaneasca, Emporiki Bank, Egnatia Bank, Domenia Credit, BCR, ABN-Amro si Raiffeisen Banca pentru Locuinte.
O solutie mai ieftina – apartamentele
De cum ajungi la standuri, te intampina un anunt al firmei Impact pe care scrie “o casa de la numai 45.000 de euro”. Inteleg ca pretul acesta e mic. Sa vedem atunci. Cea mai ieftina garsoniera de la Impact este 44.000 de euro, fara TVA, 42,9 mp suprafata utila intr-un bloc de 4 etaje situat intr-o zona linistita de la marginea Bucurestiului. Blocul are spatii de parcare pentru 14 autoturisme la subsol si o camera pentru … biciclete. Se pare ca oamenii au inceput sa iubeasca mediul mai mult. Pretul apartamentelor creste proportional cu numarul de camere, cel de 4 ajungand la pretul de 104.000 euro fara TVA.
Triumf Construct ofera apartamente de 2 sau 3 camere in imobile situate pe soseaua Bucuresti-Targoviste, in apropiere de restaurantul “Doi Cocosi”. Suprafata este intre 100 si 126 mp, preturile fiind proportionale: de la 62.700 la 77.800 de euro. Apartamentele mai ieftine, sub 60.000 de euro, s-au vandut deja.
Daca preferi tumultul Bucurestiului …
In calea Plevnei nr. 145, Trend Imobiliar va construi ansamblul rezidential Orhideea Gardens: 5 blocuri cu 430 de apartamente, club privat, farmacie, locuri de parcare la subsol, spalatorie auto si alte facilitati. Pentru 133.000 euro se poate achizitiona un apartament de 2 camere de 76 mp si un garaj. Un apartament de 3 camere costa 190.000 de euro. Primele doua blocuri se vor finaliza la jumatatea lui 2007.
In zona Aviatiei se va construi un bloc de 4 etaje, cu aparatamente de 2, 3 si 4 camere, garsoniere si penthouse. Preturile pleaca de la 72.000 euro pentru o garsoniera de 46 mp si ajung pana la 186.000 euro pentru un apartament cu 4 camere de 118 mp.
In apropiere de piata Regina Maria, in zona Unirii, Mundi Art Construct va ridica un un bloc cu apartamente de lux. Apartamentele sunt generoase ca suprafata si sunt dispuse cate doua pe nivel. Pretul unui metru patrat construit in acest imobil este de 1.250 euro, fara TVA.
O oferta de apartamente vine si de la Rotary Constructii. Compania construieste imobilul Dana Nord, ce contine subsol, parter si 4 etaje. Acesta este situat in zona Pajura si va cuprinde 73 de apartamente. Suprafata construita a unui apartament variaza intre 70 si 132 mp, la care se adauga o terasa si un garaj. Preturile sunt proportionale: de la 104.000 de euro la 190.000.
Daca vreti insa un apartament in Bulevardul Primaverii, trebuie sa stiti ca pretul ajunge undeva in jurul valorii de 400.000 de euro.
Vilele sunt cele mai cautate … cele ieftine, desigur
Ofertele de vile pornesc de la cele mai mici, cu o suprafata construita de 130 mp si teren de aproape 300 mp, si ajung la cele a caror suprafete depasesc 600 mp, cu un teren de peste 1.000 mp. Preturile difera in functie de suprafata, teren, finisaje, dotari, materiale folosite la constructie, amplasament si facilitati oferite in cadrul complexului.
Aproape toate ansamblurile de vile dispun de paza, acces controlat, teren de joaca pentru copii, piscina, si sunt amplasate in Corbeanca, Baneasa, Mogosoaia, Pipera-Tunari, Domnesti, Berceni, Pantelimon etc.
Majoritatea vizitiatorilor cauta sa cumpere o casa cu o suprafata cat mai mare, la un pret cat mai mic, neglijand anumite aspecte calitative. Cele mai ieftine vile sunt in jur de 90.000 de euro, cele mai scumpe putand ajunge si la peste 700.000 de euro.
Zona de nord a Capitalei este cea mai cautata pentru constructiile rezidentiale
Rotary Constructii va realiza un ansamblu rezidential, amplasat in zona de nord a Capitalei, in care va investi aproximativ 9 milioane de euro. Complexul Straulesti va fi situat pe malul lacului Grivita, si va cuprinde 36 de locuinte. Pretul unui metru patrat de locuinta este de 900 euro fata TVA, iar fiecare vila are o suprafata de 211 mp si dispune de cel putin 200 mp de teren. Compania estimeaza ca finalizarea primelor locuinte se va realiza la sfaristul anului 2006.
Cel mai mare developer din Bucuresti, Impact, are o oferta ce se adreseaza tuturor categoriilor de cumparatori. Astfel, pentru aproximativ 120.000 de euro ofera vile din categoria Junior: 3 camere, 123 mp construiti, teren de aproape 150 mp. La polul opus se afla categoria deLuxe, ce costa peste 500.000 de euro, insa spatiile sunt foarte generoase: vila de 291 mp si teren de peste 700 mp. Vilele sunt amplasate in zona de nord a Bucurestiului, in 10 ansambluri rezidentiale.
Langa Institutul de Geriatrie Ana Aslan, Triumf Construct dezvolta White Village, un complex rezidential de 21.000 mp, ce va cuprinde 56 de vile de 3 feluri. Preturile sunt cuprinse intre 88.000 de euro – vila Anemona (160 mp construiti si 165 mp teren) si 205.000 de euro – vila Dalia (400 mp construiti si 800 mp de teren).
Daca preferati insa lacul Snagov, puteti sa alegeti o vila in complexul Reveria, dezvoltat de Evrika Haus. Ansamblu este format din 16 case individuale. Suprafata caselor este intre 230 si 380 mp, preturile variind de la aproape 100.000 de euro la 230.000 de euro. In functie de lotul ales, suprafata terenului variza intre 360 si 1.200 mp, iar pretul intre 40-45 euro/mp, in functie de distanta fata de lac.
O zona cu un mare pontential pentru dezvoltarea de constructii rezidentiale este zona Corbeanca, unde se vor construi 3 ansambluri: “Magnolia”, “Robina” si “Paradisul Verde”.
Cel mai mare proiect rezidential se va dezvolta in Baneasa
Ansamblul Baneasa este cel mai mare cartier rezidential ce este in constructie in zona Capitalei, pe o un teren ce a apartinut Facultatii de Agronomie. Pe o suprafata de 224 de hectare, ce reprezinta 1% din suprafata Bucurestiului, Baneasa Investments va construi in urmatorii 10 ani un oras in miniatura, cu vile si apartamente, centre de afaceri, zona comerciala, scoli, parcuri, cluburi.
Primele 227 de apartamente, care vor fi construite in 12 vile, vor fi finalizate la sfarsitul lui 2006, iar contractarea lor va incepe de luna viitoare, a declarat Carmen Oprisan, director de vanzari in cadrul TriNation Management & Development. Un apartament cu un singur dormitor va avea intre 95 si 105 mp locuibili, cu garaj si boxe incluse, iar pretul va fi intre 180.000 si 220.000 de euro, fara TVA.
Zona Pipera-Tunari va incepe sa fie aglomerata
Complexul Rezidential prezentat de Domus Stil se situeaza in Pipera, pe strada Popasului, cu iesire directa in soseaua Pipera-Tunari. Ansamblul se intinde pe o suprafata de aproape 70.000 mp, parcelat pentru aproximativ 235 de vile. Preturile sunt accesibile, pornind de la 90.000 de euro pentru o casa de aproape 160 mp si un teren de 103 mp, si ajungand la peste 200.000 de euro.
Cartierul va contine 4 tipuri de vile, in funtie de marimea suprafetei construite, a terenului si a tipului vilei (insiruita sau cuplata). Tot in aceasta zona Mister D Imobiliare dezvolta complexul de 161 de vile American Village. Fiecare vila va avea suprafata construita cuprinsa intre 235 si 405 mp, iar terenurile aferente vor de la 180 mp, pentru vilele de tip insiruit, si 350 mp pentru vilele de tip cuplat. Ansamblul va beneficia de un complex privat de sanatate. Cea mai mica vila, vila Texas, cu 160 mp construiti si un teren de 240 mp, are un pret de 170.000 de euro, fara TVA.
Zonele rezidentiale au ajuns si in sudul Capitalei
Pe malul Lacului Pantelimon, intre hotelul Lebada si manastirea Cernica, Mundi Art Construct va dezvolta ansamblul Swan Lake Village: 58 de vile pe un teren de aproape 30.000 mp. Suprafata medie construita a unei vile va fi de 275 mp, iar fiecare locuinta va beneficia de un teren de 400-450 mp. Pretul de constructie al unui metru patrat in acest cartier rezidential este de 737 euro/mp (fara TVA). Pretul vilelor va fi de 220.000-250.000 de euro, in principal in functie de terenul cumparat.
Cumperi un pix, primesti o casa!!!
Interesant este ca daca cumperi un pix de la Mundi – Mont-Blanc, primesti o vila cadou. Pretul pixului: 220.000 de euro! In Berceni, Trend Imobiliar construieste un ansamblu ce contine 53 de vile, un spatiu comercial, zona de agrement si loc de joaca pentru copii, spatiu tehnico-administrativ. Vilele sunt de 6 tipuri – cu o suprafata construita de la 150 la 200 mp, preturile plecand de la 83.000 de euro.
Sincer sa fiu, daca as fi in placuta pozitie de a putea cumpara o vila mi-ar fi greu sa fac o alegere. Materialul de constructie, pretul, amplasare, daca e o zona inundabila sau nu – caci ultimele ploi ne-au aratat ca “si bogatii plang”, si alte astfel de caracteristici sunt insa greu de apreciat printr-o simpla vizita la Targul Privat de Vile. Pentru a alege corect trebuie sa vizitati locatia in care se construieste casa. Vorba aceea, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ. De asemenea, pretul convenit cu societatea imobiliara se poate schimba in perioada care trece de la cumpararea casei si mutarea propriu-zisa, in functie de modificarile preturilor materialelor.
Bogdan Popescu