Obligatiunile sunt profitabile nu doar pentru cumparatori, ci si pentru emitenti. Bancile isi permit sa ofere dobinzi mai ridicate decit cele la depozite, intrucit nu sunt obligate sa constituie la BNR rezerve minime obligatorii, bani pentru care banca centrala plateste dobinzi foarte mici. In concluzie, se poate spune ca obligatiunile sunt rentabile pentru autofinantarea companiilor emitente si pentru cele care vor sa plaseze sume mari, pe termen mediu si lung. Astfel, trei dintre cele mai importante banci romanesti au profitat de aceasta oportunitate si au lansat cu succes in acest an emisiuni de obligatiuni, pentru a-si finanta activitatea. BCR Leasing a vindut obligatiuni in valoare de 75 de miliarde de lei, BRD-de 500 miliarde lei iar cea mai mare, in suma de 1.380 miliarde a apartinut Raiffeisen, in iunie. Aceasta are scadenta peste trei ani si o dobinda, in primele sase luni, de 19,5%. Rata dobinzii se calculeaza prin media intre BUBID si BUBOR la sase luni, la care se adauga o prima de 0,5 puncte procentuale. Obligatiunile Raiffeisen au fost listate la Bursa de Valori Bucuresti. Obligatiunile BRD au pentru primul cupon o dobinda de 21,28% pe an (BUBOR la 6 luni), cu o perioada de maturitate de 3 ani, valoarea unei obligatiuni fiind de 25 milioane lei.

De cealalta parte, companiile care au dispus de resurse pentru plasamente au profitat, la rindul lor, de oportunitatea lansarii obligatiunilor. BCR si Allianz Tiriac Asigurari au investit sume importante in obligatiunile Raiffeisen. In concluzie, obligatiunile corporatiste au devenit pentru companii o alternativa profitabila de finantare si plasament.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*