Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) intentioneaza sa emita in acest an obligatiuni de 100 milioane lei, dar nu a stabilit inca piata pe care vor fi lansate titlurile si nici caracteristicile acestora.
„Nu am stabilit detaliile acestei emisiuni. Nu conteaza unde le emitem, insa este de preferat in Romania”, a declarat Hildegard Gacek, directorul BERD pentru Romania, citata de Ziarul Financiar.
Valoarea emisiunii va fi de peste 100 de milioane de lei (echivalentul a 29 de milioane de euro).
„Banii vor fi utilizati pentru clientii din Romania, care vor finantari in lei”, a precizat Gacek.
Ea nu a exclus posibilitatea listarii titlurilor la Bursa de Valori Bucuresti, mentionand insa ca aceasta operatiune depinde de conditiile de piata la momentul respectiv.