Dupa ce in luna decembrie economiile populatiei in lei au stabilit un record de crestere pentru ultimul an, de 6,4%, in prima luna din 2007 cresterea economiilor in banci a fost si mai mare: 8,1%.

Fata de luna ianuarie 2006, depozitele s-au majorat cu 36,4%, in timp ce creditele in lei au crescut de doua ori mai mult, cu 66,1%.

Daca pe parcursul anului trecut ritmul de crestere a economiilor era de 1-2 procente pe luna, frenezia depozitelor a aparut in ultimele trei luni ale anului, odata cu revenirea dobanzilor oferite de banci pentru economii la niveluri de 8-9 procente pe an, insotite de campanii de promovare.

Conform unui comunicat al BNR, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au crescut cu 8,1 la suta, pana la 30457 milioane lei. La 31 ianuarie 2007, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au inregistrat o crestere de 36,4 la suta (31,1 la suta in termeni reali) fata de 31 ianuarie 2006.

Depozitele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au scazut cu 6,7 la suta, pana la 34513 milioane lei. La 31 ianuarie 2007, depozitele in lei ale persoanelor juridice au inregistrat o crestere de 32,4 la suta (27,3 la suta in termeni reali) fata de 31 ianuarie 2006.

Depozitele in valuta ale rezidentilor gospodarii ale populatiei si persoane juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare), exprimate in lei, au scazut cu 4,5 la suta, pana la nivelul de 29761 milioane lei (exprimate in euro, depozitele in valuta au scazut cu 5,2 la suta, pana la 8731,7 milioane euro).

Comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, depunerile in valuta ale rezidentilor exprimate in euro au inregistrat o crestere de 20,7 la suta; depunerile in valuta ale gospodariilor populatiei au crescut cu 44,5 la suta, iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au crescut cu 0,2 la suta.

Depozitele rezidentilor clienti neguvernamentali (gospodarii ale populatiei si persoane juridice-societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) au scazut in luna ianuarie cu 1,6 la suta (-1,8 la suta in termeni reali) fata de luna decembrie 2006, pana la nivelul de 94731 milioane lei.

  Evolutia economiilor populatiei (%)
ianuarie 2007 8,1
decembrie 2006 6,4
noiembrie 3,7
octombrie 2,2
septembrie 0,4
august 0,6
iulie 1,2
iunie 2,1
mai 2,7
aprilie 0,2
martie 0,7
februarie 0,8
ianuarie 1,4
decembrie 2005 4,2

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*