In cele cinci sedinte ale intervalului 9-13 octombrie au fost inregistrate 124.776 contracte iar volumul in RON s-a cifrat la peste 313 milioane. Media zilnica ajunge in aceste conditii la aproximativ 25000 contracte pe zi, iar cea in RON la 62.79 milioane, conducand spre atingerea unui nivel lunar de peste o jumatate de milion de contracte. Din perspectiva numarului de pozitii deschise s-a remarcat o crestere constanta pentru fiecare sedinta astfel incat la finalul zilei de vineri era inregistrat un total de 216.412 pe piata futures.

In prima sesiune a saptamanii trecute lichiditatea cu care ne-a obisnuit piata sibiana la termen in ultima vreme s-a pastrat la cote ridicate, volumul si valoarea transferurilor de luni indicand interesul puternic al investitorilor. La inchidere au fost consemnate 26.832 contracte cu o valoare care s-a ridicat la 67,62 milioane de Ron. Atractivitatea derivatelor a fost reliefata reliefata de valul de noi deschideri inregistrat in piata futures totalul acestora ajungand la 194.614 cu circa 5 % peste cel de vineri 06.10. Si in piata optiunilor s-a manifestat o atidudine similara inregistrandu-se aproape 500 noi deschideri de pozitii. Faptul sugereaza mentinerea interesului catre zona contractelor pe optiuni care se pot dovedi extrem de utile ca strategii de protectie.. In piata futures cele mai lichide derivate din ultima perioada, DESIF 2 si DESIF 5 si-au mentinut dominatia generand cumulate circa 59 % din rulajul sesiunii. Marti 10 octombrie, au fost incheiate a 27.736 contracte.

Totalul consemnat ilustreaza o lichiditate in crestere fata de sedinta anterioara, valoarea echivalenta in euro atingand la randul ei o cota consistenta de 19,35 milioane. Ca si predecesoarele sale ziua de 10 octombrie s-a caracterizat printr-o lichiditate deosebita a sectorului SIF, in special prin prisma DESIF 2 si DESIF 5 care au obainut o pondere de 69 % din rulajul sedintei. La mijocul saptamanii trecute, piata derivatelor s-a caracterizat printr-o lichiditate foarte buna, pe parcursul sesiunii de miercuri inregistrandu-se 2264 tranzactii ce au insumat 21.110 contracte futures si options. Valoarea corespunzatoare acestora s-a ridicat la 52,77 milioane de lei.

Sectorul financiar a fost „neclintit” din perspectiva atractivitatii, Astfel, trei dintre reprezentantele sale au acaparat primele trei pozitii ca numar de contracte incheiate. Este vorba despre DESIF 2, DESIF 5 si DETLV. Joi totalul contractual s-a ridicat la aproape 20.000 contracte iar valoare in ron la 54,63 milioane. A continuat totodata cresterea semnificativa a numarului de pozitii deschise. DESIF 2 si DESIF 5 au fost cele mai lichide derivate. Vineri, ultima sedinta a saptamanii s-a incheiat cu un volum de 27.116 contracte si o valoare de peste 71 milioane Ron.

In clasamentul saptamanii s-au impus DESIF 2 cu 54352 contracte. Ele au inchis la 2,9030 lei/ actiune pentru decembrie 2006, respectiv la 3,0999 si 3,1100 lei/actiune pentru martie si iunie 2007. DESIF 5 au secondat liderul cu un volum de transfer de 37470 contracte. Ultimele tranzactii cu DESIF 5 au fost realizate la 3,3040 lei/actiune pentru decembrie anul curent si 3,4701 lei/actiune pentru martie 2007. Pentru DETLV totalul contractelor a atins valoarea de aproape 11216. Actiunile in discutie au fost cotate la 1,2000 lei pentru sfarsitul anului, 1,2999 lei/actiune pentru martie si 1,3499 lei/actiune pentru martie anul viitor.

O evolutie remarcabila a inregistrat si piata optiunilor, ultima zi a saptamanii aducand un nou record de tranzactionare, de peste 500 contracte. Investitorii s-au aratat interesati in special de contractele de tip put. Au fost transferate contracte DESIF 5 scadente la sfartitul lunii martie, cu pret de exercitare de trei lei/actiune, contra unor prime de 0,0600-0,0660 lei/actiune si contracte DESNP scadente la sfartitul anului martie, cu pret de exercitare de 0,6200 lei/actiune, contra unor prime de 0,0200 lei/actiune.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*