Mihaela Kobjerowski a emigrat in urma cu 11 ani si a ajuns sa conduca acum unul dintre cele mai importante departamente din cadrul First National Bank din Omaha, scrie Evenimentul Zilei.

O ieseanca, fost asistent la Universitatea „Al. I Cuza”, este in prezent vicepresedinte al First National Bank din Omaha. Departamentul pe care Mihaela Kobjerowski, in varsta de 39 de ani, l-a infiintat si il conduce construieste modele statistice pentru cartile de credit, iar deciziile luate au consecinte de milioane de dolari.

S-a casatorit in Statele Unite, are un baietel de trei ani, dar marturiseste ca ii lipsesc prietenii si familia ramasa in Romania. „Nu am reusit sa-mi fac inca prieteni «ca acasa». Suna stereotipic, dar numai daca traiesti departe de familie si prieteni poti sa accepti ca este adevarat”, spune Mihaela.

A inceput ca preparator la „Cuza”

Ieseanca a terminat, in 1991, Sectia de Industrie a Facultatii de Stiinte Economice de la „Cuza”. „Ar fi trebuit sa termin in 1990. Era primul an dupa Revolutie, facultatea nu prea stia ce sa faca cu noi. Aveam de ales intre a termina in 1990 sau a studia inca un an. Eu am ales sa stau: eram destul de naucita de tot ce se intamplase in 1989 si nu vroiam sa plec intr-un colt de tara, cu «repartitie»„, isi aminteste ieseanca.

Dupa terminarea facultatii, i s-a propus un post de preparator la Catedra de Statistica a facultatii si, pana in 1996, a lucrat in cadrul universitatii iesene. „Cred ca decizia de a ramane la catedra mi-a deschis cai de neconceput pentru un absolvent care isi traise aproape toata viata de pana atunci intr-un regim comunist, in care tot ce era in afara granitelor Romaniei era plin de droguri si imoralitate”, marturiseste Mihaela.

Schimb de experienta peste ocean

In anul 1991, la universitatea ieseana au inceput sa vina profesori din Omaha, statul Nebraska, cu burse de la guvernul american in cadrul unor programe de dezvoltare a spiritului antreprenorial in fostele tari comuniste.

„Am tradus, am participat la intalniri cu oameni de afaceri care incercau sa se stabileasca in Iasi. Ne-am stabilit relatii de prietenie cu profesorii din Omaha. La scurt timp, Universitatea din Omaha si Fundatia Soros au fondat burse pentru unii dintre noi, pentru schimb de experienta”, ne-a povestit Mihaela Kobjerowski.

In plus, timp de cativa ani, fundatia Soros si guvernul american au sponsorizat stagii de un an in Omaha pentru asistenti ieseni. Mihaela a participat la acest program intre 1993-1994.

„Cand m-am intors in Iasi, in 1994, cred ca nu mai puteam accepta gandul ca nu pot sa calatoresc cand vreau inapoi in State, sa-mi vad «vechii» prieteni”, isi aminteste ea.

Calificata la o conferinta de statistica

Dar a continuat sa lupte. In 1995, una dintre lucrarile sale a fost acceptata la o conferinta anuala a Societatii Americane de Statistica, iar Universitatea «Cuza» i-a platit biletul de avion din Iasi in Florida, unde a prezentat teza.

„In 1996, am incercat sa-mi incurajez studentii la sectia de statistica sa incerce sa se califice, prin teste in Bucuresti, la o bursa de vara la o universitate renumita in Ann Arbor, Michigan. Am castigat una din burse. A fost o vara grozava si am decis sa incerc sa vin din nou in Omaha. I-am scris unui profesor de aici, care mi-a raspuns imediat ca are o pozitie de asistent pentru mine”, isi aminteste Mihaela. Nu a stat pe ganduri si a profitat de sansa primita.

Responsabila cu „decizii stiintifice”

Doi ani mai tarziu, Mihaela si-a gasit prima slujba, la banca la care lucreaza si acum. La un an dupa ce a fost angajata, a primit o sarcina importanta.

„Cand am venit eu, managementul de aici se confrunta cu mari probleme, pentru ca nu puteau sa angajeze pe cineva care sa creeze un grup foarte talentat pe teme cantitative. Mi-au dat mie rolul de a crea acest grup si am reusit. Pozitia mea acum la banca e «Vice-President, Decision Sciences»„, spune ea.

In 2005, Mihaela a obtinut cetatenia americana. „Banca a procesat toate actele mele. Cand m-am casatorit, in 2001, deja eram in faza finala de a obtine greencard-ul”, spune ieseanca.

MARTURISIRE

„Munca grea si abuzul fata de angajati sunt doua lucruri total diferite”

EVZ: Cum ati reusit sa va integrati in societatea americana? Cu ce v-a fost cel mai greu sa va obisnuiti?

Mihaela Kobjerowski: „Ignorance is bliss”, spun americanii. Ignoranta e o binecuvantare. Nu mi-am dat seama de toate gafele pe care le-am facut in procesul de adaptare decat mai tarziu, cand am devenit constienta de diferentele de cultura mai subtile.

Probabil cel mai greu e sa fiu tratata ca o straina, chiar acum dupa 11 ani de viata petrecuti aici si cand, din toate punctele de vedere, aparent sunt „adaptata”, dar de fapt nu sunt.

Cat de greu a fost sa va gasiti un loc de munca acolo? Ati fost vreun moment tentata sa va intoarceti in Romania?

A fost destul de greu, numai dupa doi ani de la sosirea aici am gasit o slujba adevarata, unde mi-am inceput si continuat cariera. Nu, nu cred ca am fost tentata: pentru mine si, cred pentru multi alti straini, e important sa reusesti aici.

Cred ca prin faptul ca facem acest pas, de a pleca atat de departe fara nicio „asigurare”, ne definim ca luptatori si suntem caracterizati de dorinta de a castiga. Pentru noi, cel putin asa cred eu, intoarcerea e, la un anumit nivel, o infrangere. Societatea romaneasca, de asemenea, ne-ar trata ca esecuri.

Ce apreciati cel mai mult la americani?

Faptul ca sunt educati de mici sa accepte diferente in oamenii din jur si sa faca eforturi sa contribuie la a face viata celor mai putin norocosi, macar o zi, fericita. Ma impresioneaza in fiecare zi oamenii care, intr-adevar, se lupta cu ei insisi sa accepte diferente in cei din jur si sunt impresionata de milionarii care ies la pensie mai devreme ca sa educe copii sau sa lucreze in spitale, neplatiti.

Conduceti o echipa multinationala. Unde se vad diferentele dintre colegii dumneavoastra si cum reusiti sa le impacati?

Colegii mei sunt din Bulgaria, China, Armenia, India, Malaezia, Romania si SUA. Suntem toti statisticieni care avem o slujba.

In rest, suntem foarte diferiti: unii dintre noi in viata particulara considera mancatul carnii un pacat, altii considera ca rolul femeii e sa tina casa curata si multe alte diferente care sunt tabu-uri chiar in cultura romaneasca. Incercam sa nu vorbim despre valorile noastre, daca banuim ca ar putea sa il supere pe un alt coleg.

In Romania a fost o dezbatere aprinsa legata de munca in firmele multinationale, dupa ce o tanara din Bucuresti a murit din cauza epuizarii. Dumneavostra ati fost nevoita sa faceti sacrificii?

Se munceste mult aici. Imi amintesc ca tatalui meu nu i-a venit sa creada ca eu, ca vicepresedinte intr-o banca, nu am avut niciun fel de concediu platit de maternitate: a trebuit sa-mi strang eu zilele de concediu pe cativa ani la rand, sa pot sta acasa opt saptamani cu fiul meu.

Dar munca grea si abuzul fata de angajati sunt doua lucruri total diferite. Cred ca pot exista straini care nu se descurca bine aici si cred ca singura sansa sa faca bani e sa abuzeze angajati care nu sunt protejati de un sistem legal.

Inainte de a pleca din tara, am lucrat si eu pentru o firma „germana”: un roman plecat in Germania de multi ani, care s-a intors in Iasi si a angajat niste studenti sau asistenti inteligenti, pentru nimic. Cand i-am spus ca plec in State, nu mi-a platit salariul restant pe ultimele trei luni. Stiu, pare un exemplu mic comparativ cu abuzul fizic, dar e tot abuz.

Care sunt diferentele dintre sistemul de invatamant din Romania si cel din America?

In Romania, profesorii aveau un statut social inalt si, ca student, datorai respect acelui statut, fara conditii. Aici universitatile sunt foarte diferite: la o universitate de mare reputatie, ca Harvard sau Stanford, probabil exista o atmosfera oarecum similara: profesorii care ajung acolo sunt somitati, laureati Nobel, autori renumiti, si respectul e automat.

La celelalte mii de universitati, insa, studentii au un mare rol in cariera profesorilor si ei, studentii, stiu sa foloseasca sistemul. Profesorilor le e teama de multe ori de studenti si cerintele academice scad ca urmare in multe cazuri.

CV

Mihaela Kobjerowski

S-a nascut la Iasi, in 1968;

1996-1998: consultant in cadrul Universitatii Nebraska din Omaha;

1998-1999: Risk Analyst la First National Bank Omaha (FNBO);

1999-2000: Manager, Risk Analysis la FNBO;

2000-2001: Information Officer la FNBO;

2001-2003: Second Vice President la First National Bank Omaha;

2003-prezent: Vice President la First National Bank Omaha.

ACOMODARE

Mihaela le-a castigat increderea americanilor

Mihaela pune reusita sa pe faptul ca americanii ii apreciaza cel mai mult pe cei care se ridica repede dupa o cadere. „Am avut multe lucruri pe care le-am facut bine si poate la fel de multe lucruri pe care le-am gresit, dar am invatat din greseala si m-am adaptat. Cel putin pana acum”, spune ea.

Crede ca a reusit sa obtina job-ul la banca pentru ca avea o pregatire in statistica, care nu are nuante diferite in economii diferite. A fost nevoita sa invete din mers. „Toata educatia mea economica avea caracter comunist si, evident, nu era aplicabila in societatea americana”, povesteste ieseanca.

Conduce o echipa multinationala

Mihaela lucreaza intr-o banca cu 7.500 de angajati. „Dintre acestia, 1.100 lucreaza in domeniul carti de credit, ca si mine”, explica Mihaela. La un an de la angajare, a primit misiunea de a crea un grup care sa construiasca modele statistice aflate la baza tuturor deciziilor care se iau pentru cartile de credit: 5 miliarde de dolari in conturi.

„A fost o experienta nemaipomenita, plina de frica si speranta: eu, care nu stiam nimic despre carti de credit, trebuia sa creez un grup care sa furnizeze toata «inteligenta» pentru ca business-ul sa functioneze. Eu l-am creat, deci in mare masura e o reflectie a personalitatii mele”, se mandreste Mihaela.

I-a fost greu la inceput

Grupul are zece membri, originari din sapte tari. „Stresul e mare, dar toti sunt extrem de talentati, muncesc din greu si sunt foarte cinstiti si constiinciosi”, spune Mihaela.

„A fost extrem de greu la inceput, pana mi-am gasit prima «slujba» la banca la care lucrez si acum. Imi imaginez ca multi tineri sunt la fel: nu aveam in realitate nimic de riscat. Ce putea sa se intample? As fi fost nevoita sa vin in Iasi, unde parintii ma asteptau cu bratele deschise”, spune ea.

Pasiune

Lucreaza cate noua-zece ore pe zi

Mihaela Kobjerowski ne-a marturisit ca zi de zi incearca sa isi imparta timpul intre familie si serviciu. „Ma trezesc la 5.00, fac sport si ascult stirile pana la 6.00, pregatesc pachetul cu mancare la scoala pentru fiul meu, fac un dus si ma imbrac, il imbrac si pe el, il duc la gradinita si conduc cam 16 kilometri pana la serviciu. Ajung acolo in jurul orei 8 si plec acasa pe la 17,30”, povesteste ea.
Serile si week-end-urile le petrece in familie, cu „baietii”.

„Cu sotul meu, Brett, fiul meu, Ness, de 3 ani, si fiul sotului meu dintr-o casatorie anterioara, Drew, de 10 ani. Ei fac sport si avem meciuri. Sau mergem la piscina acum vara sau pur si simplu stam in gradina. Curatenia o face o femeie pe care o platim. Copiii vin de la scoala si mananca pe la 15.30, cu o fata care are grija de ei pana venim noi acasa”, mai spune Mihaela.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*