Nota 7,5 pentru contul de economii de la UniCredit Tiriac Bank

Daca optezi sa-ti pastrezi economiile in contul de economii din portofoliul UniCredit Tiriac Bank vei primi o dobanda nu foarte ridicata comparativ cu alte banci, care va fi si impozitata pe deasupra. Vei beneficia insa de cateva avantaje, cum ar fi acces gratuit la internet si telephone banking si comisioane nu foarte costisitoare.

Caracterisitici generale ale contului

UniCredit Tiriac Bank are in portofoliul sau contul de economii, disponibil in trei monede: lei, euro si dolari americani.
Pentru constituirea lui trebuie sa dispui de minim 400 lei sau 500 euro sau dolari, in functie de moneda aleasa.
Aceasta suma trebuie mentinuta in permanenta in cont. In cazul in care nu mai vrei sa pastrezi in cont nivelul minim cerut de banca trebuie sa faci o notificare cu 30 de zile inainte.

Dobanda

Contul de economii este remunerat cu o dobanda anuala de 5,5% la lei, 3% la euro si 2,4% pentru dolarii americani.

Comisioane

Banca nu percepe comisioane pentru deschiderea si administrarea contului de economii. Retragerea de numerar se taxeaza insa cu 0,5% din suma retrasa la lei si cu 0,6% la valuta.
Pentru a beneficia de un cont de economii la UniCredit trebuie sa iti deschizi intai un cont curent, pentru a carui administrare platesti 2 euro pe luna.

Servicii atasate

Contul de economii nu are atasat un card de debit. In schimb poti efectua operatiuni in conturi prin internet banking si telephone banking, fara sa platesti abonament, prin incheierea unei conventii cu banca.

Dam o nota acestui cont de economii

Dobanda: 7,5
Comisioane: 8,5
Suma minima: 7
Servicii atasate:7
Nota finala: 7,5

Comentarii

  1. fina

    Cum de-i impozabil contul de economii de la astia> Ca peste tot vad ca zic ca, conturile de economii nu-s impozabile>
    Ce-au mai nascocit astia>

  2. ioana

    Chiar asa IULIA,

    Cum de-i impozabil contul de economii de la UNICREDIT? Cum justifica ei acest aspect?
    Ca la BANCA TRANSILVANIA ma vazut ca-i constituit pe 5 ani; deci nu-i ca un cont curent, dar la UNICREDIT unde-i smecheria?

  3. :iulia

    pt ioana si fina:

    Aici trebuie sa imi recunosc o greseala pentru care imi cer scuze. Greseala am corectat-o deja in articol. Contul de economii de la UniCredit nu se impoziteaza.
    Vina pentru greseala este impartita intre mine si consilierul UniCredit care m-a asigurat ca produsul este impozabil.
    Va multumesc pentru vigilenta. De asemenea, i-as ruga pe aceasta cale pe cei care lucreaza la banca sa fie extrem de atenti cand raspund la intrebarile clientilor ca sa nu mai apara confuzii.

  4. isabella

    Eu consider ca in acest moment pe piata bancara se afla un produs de economisire care merita nota 10 fiind astfel cel mai bun produs de economisire.
    Este vorba despre contul de economii PERFECT de la Bancpost care bonifica banii clientilor cu o dobanda de 9%, iar contul este neimpozabil. Pe langa aceste beneficii contul de economii perfect mai are foarte multe avantaje:
    -nu are o suma minima care trebuie sa fie in cont
    -are asigurare de viata inclusa
    -ai accesibilitate la bani oricand
    -comisioana de deschidere cont -gratuit
    -se poate beneficia de un card atasat acestui cont cu care se poate plati atat in tara cat si in strainatate la comercianti cu comision 0
    -posibilitatea de a va efectua plati si alte servicii online prin produsul fastbanking si foarte multe alte facilitati ……

  5. Iulia

    pt isabella
    Da, intr-adevar produsul este bun. A fost deja prezentat intr-un articol denumit „Contul de economii: o solutie avantajoasa de a va tine banii la banca” si am revenit asupra lui intr-un material in care sugeram cititorilor care este cel mai avantajos cont de economii si care va aparea recent.

    Sa nu se interpreteze gresit! Nu facem nimanui reclama si nu favorizam sau denigram nici o banca, dupa cum ne-au acuzat unii. Scopul nostru este sa analizam obiectiv piata produselor bancare si sa indicam care sunt produsele competitive.

  6. mari

    pentru Iulia si nu numai

    Se stie ca nu exista produsul perfect.
    Se stie ca, prin natura lui, omul va analiza intotdeanuna lucrurile cu o doza de subiectivism.
    Ce mi-as dori eu, in aceste conditii, ar fi ca daca astfel de \”notari\”/clasamente nu sunt facute de Banca Nationala a Romaniei, de exemplu, adica o entitate neutra si , mai ales, abilitata, sa nu fie facute de nimeni.
    Nu am citit articol in aceasta materie care sa nu contina macar erori prin omisiune, nu mai vorbesc de erori de genul de mai sus, cu impozitul care ar fi perceput de o banca.
    Raul facut se indreapta atat catre cititori cat si catre subiectul articolului.
    Si aici vorbesc de cititorii care chiar ar avea nevoie de informatie, dar de una corecta, fara erori si nu de acei cititori care intreaba tendentios, ca mai sus \”(…) conturile de economii nu-s impozabile>
    Ce-au mai nascocit astia> \” fara a gandi mai atent ca un impozit retinut la sursa ar fi, daca ar fi cazul unei banci, un venit care merge 100% la un buget de stat si nu un venit pentru banca.

  7. Daniel

    \”Greseala am corectat-o deja in articol.\” Iulia, eu citesc articolul pe data de 16.09.2009 si apare la fel, eronat: \”vei primi o dobanda nu foarte ridicata comparativ cu alte banci, care va fi si impozitata pe deasupra.\” FYI. Sa inteleg ca exista undeva o alta varianta a acestei pagini cu textul corectat? Si notele? Modifica ceva la ele aceasta eroare? Doar asa, din spirit de corectitudine…Semnat: un client Unicredit Tiriac Bank

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*