Agentia de rating Moody’s a inclus Romania in grupa de risc mediu cu privire la o eventuala retrogradare a ratingului, cauzata de dezechilibrele macroeconomice, alaturi de Polonia si Croatia.
Grupa cu presiuni semnificative este compusa din Ungaria, Letonia si Lituania, iar cea a economiilor rezistente la socuri majore cuprinde Islanda, Estonia, Bulgaria, Kazahstanul si Cehia.
Þarile din grupa Romaniei risca, in cazul unei aterizari fortate (hard landing) a economiei, „o crestere medie sau chiar destul de mare a datoriei publice, ceea ce ar pune la indoiala soliditatea financiara a guvernelor pe termen lung”, se mai arata in raport.
Prin „hard landing”, analistii de la Moody’s definesc socurile cu care se poate confrunta o economie care a rulat, timp de mai multi ani, un deficit mare de cont curent, asociat unei cresteri puternice a creditarii.
Romania are de refinantat 5,1 miliarde dolari din datoria publica in urmatorul an si, in cazul unei „aterizari fortate” a economiei, ar putea avea nevoie de inca 12,7 miliarde dolari (circa 8 miliarde euro) in aceeasi perioada, arata un raport al Moody’s, publicat joi.
Agentia de rating ia in calcul doua scenarii, unul moderat – in care socurile inregistrate de economia Romaniei ar fi de amploare mai redusa – si unul pesimist, in cazul in care dezechilibrele macroeconomice genera o aterizare fortata a economiei.
Astfel, in cazul scenariului moderat, datoriei care va trebui refinantata in urmatoarele 12 luni i s-ar adauga 8,8 miliarde dolari, ducand necesarul de finantare al Romaniei in urmatorul an la 13,9 miliarde dolari (echivalentul a 7,5% din produsul intern brut), arata estimarile agentiei de rating.
In schimb, scenariul pesimist prevede un necesar suplimentar de finantare de 12,7 miliarde dolari in urmatorul an, ceea ce ar urca datoria refinantata totala in aceeasi perioada la 17,8 miliarde dolari (9,6% din PIB).
Concluziile prezentate mai sus au fost formulate in cel mai recent raport al agentiei de evaluare financiara, referitor la riscurile care ameninta, in urmatoarele 12-18 luni ratingurile de tara ale statelor emergente din Europa.