plata-ropay-cod-qr-magazin

CEC Bank devine a treia bancă, după BCR și Libra Internet Bank, care oferă magazinelor (comercianți) posibilitatea de a încasa cumpărăturile cu o plată Ropay, prin scanarea unui cod QR afișat în aplicația băncii, CEC app.

Plățile Ropay, care se fac din aplicațiile băncilor, au o serie de avantaje pentru magazine față de plățile cu cardul:

  • nu ai nevoie de un POS
  • încasările se fac instant, comparativ cu plățile cu cardul, care se pot deconta în 1-2 zile
  • comisioanele pentru încasări (plățile sunt gratuite) sunt la jumătate față de cele pentru încasările cu cardul la POS. Vezi detalii, în acest articol.

Magazinele care aleg să încaseze cu cod QR prin Ropay în aplicația CEC app au comision 0 până la finalul lunii iunie. Ulterior, comisionul este 0.35% + 0.30 lei/tranzacție.

Magazinele mai pot încasa plăți tip Ropay printr-un cod QR expus pe casa de marcat sau la POS (serviciu furnizat de CEC Bank, ING Bank și BCR, accesibil în premieră la magazinele Auchan) sau prin scanarea unui cod QR printat, pentru un anumit produs sau serviciu (facilitate oferită de CEC Bank, ING Bank, Libra Bank, BCR).

Comunicatul CEC Bank:

CEC Bank lansează RoPay P2B: plăți instant către comercianți, fără card sau numerar

CEC Bank extinde soluțiile de plată RoPay cu o nouă facilitate – P2B (Person-to-Business). Aceasta permite persoanelor fizice să efectueze plăți instant către comercianți (persoane juridice) din aplicația de Mobile Banking – CEC app, fără card sau numerar.

„Prin RoPay P2B, clienții noștri pot plăti rapid și sigur, prin scanarea codului QR afișat în magazine. Soluția se remarcă prin ușurință în utilizare și transferuri instant, oferind comercianților acces imediat la fonduri (transfer cont la cont). La CEC Bank persoanele juridice sunt scutite de comisioane până la data de 30.06.2026. Continuăm să investim în tehnologii digitale care fac bankingul mai intuitiv și mai prietenos pentru toți utilizatorii”, a declarat Mugur Podaru, Director al Direcției Operațiuni la Distanță, CEC Bank.

RoPay P2B este dedicat clienților persoane juridice din categoria micilor comercianți, cu un singur punct de lucru, și care utilizează aplicația de Mobile Banking – CEC app. Spre deosebire de plățile clasice cu cardul, unde banii pot ajunge la comerciant după 1–2 zile, prin RoPay P2B plata este procesată instant. 

Pentru realizarea unei plăți P2B, persoana juridică trebuie să se înroleze în aplicația de Mobile Banking – CEC app și să genereze un cod QR pe care să îl afișeze apoi plătitorului. Ulterior, plătitorul deschide aplicația sa de Mobile Banking, scanează codul QR afișat și confirmă suma de plată.

În prezent, clienții CEC Bank persoane fizice, în calitate de plătitori, beneficiază de următoarele facilități de plată prin RoPay:

  • scanare cod QR afișat la POS;
  • scanare cod QR sticker;
  • scanare cod QR afișat din aplicația de Mobile Banking;
  • scanare cod QR afișat pe facturi;
  • plata pe site-ul comerciantului online prin scanarea codului QR, redirecționarea în aplicația mobilă sau prin utilizarea numărului de telefon;
  • plată sau cerere de plată prin număr de telefon.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*