Romexterra Leasing IFN estimeaza ca va afisa la finalul lui 2007 un profit brut de 1,2 milioane euro, care depaseste de peste trei ori nivelul actual, datorita schimbarii strategiei, care mizeaza pe extinderea finantarilor imobiliare, a spus pentru NewsIn presedintele firmei Cornel Constantinescu.

„Romexterra Leasing se asteapta ca segmentul imobiliar sa detina o pondere de 20% din totalul portofoliului companiei la finalul anului, care ar reprezenta o valoare a bunurilor finantate de 16 milioane de euro”, a precizat Constantinescu.

El a mai spus ca pe acest segment se vor observa cresteri importante din anul 2008, dupa ce produsul va fi cunoscut mai bine de clientii companiei. Cornel Constantinescu a adaugat ca, in acest moment, compania se afla in discutie pentru finantarea a trei proiecte imobiliare importante, la o valoare cuprinsa intre 1 milion si 2 milioane euro fiecare, care implica operatiuni de leasing imobiliar si „sale & lease back”.

Sistemul de „sale & lease back” presupune vanzarea catre compania de leasing a unui obiect aflat in proprietatea clientului, iar in baza unui contract de leasing pe termen lung acesta isi pastreaza dreptul de uzufruct asupra obiectului respectiv, asigurand in acelasi timp lichiditati prin contractul de leasing.

„In prezent, cea mai mare pondere in structura portofoliului companiei o are leasingul pentru autovehicule, cu 98% din finatari, iar restul de 2% este detinut de leasingul imobiliar”, a adaugat presedintele Romexterra Leasing. Compania se pregateste pentru a finanta si proiecte publice, incepand de anul viitor, a mai spus Constantinescu

Compania Romexterra Leasing IFN, membra a grupului bancar Romexterra, controlat de MKB Bank, a inregistrat in 2006 o crestere cu 21,89% a cifrei de afaceri nete, comparativ cu anul anterior, pana la 75,2 milioane lei.

Comentarii

  1. Constantin Mihaita

    Sunt interesat in achizitionarea unei cladiri in sistem leasing.Doresc sa fiu contactat de un consilier financiar al grupului dumneavoastra.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*