Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu a intervenit in ultimele zile pe piata valutara pentru a incetini aprecierea puternica a leului, a declarat astazi economistul-sef al institutiei, Valentin Lazea, citat de Reuters.
Intrebat daca banca a intervenit recent pentru a tempera crestere rapida a monedei, Lazea a respins acest fapt.
„Nu, nu a intervenit”, a spus el.
Leul a urcat, saptamana trecuta, la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, avansul fiind alimentat de cererea puternica, atat din partea investitorilor straini cat si a celor locali, care au ignorat avertismentele observatorilor internationali privind riscurile viitoare.
Intre timp, aprecierea monedei s-a mai temperat, iar mai multi jucatori locali au declarat ca BNR ar fi intervenit pentru calmarea pietei.





