„Piata bancara mai are destul de lucru inainte de a atinge nu numai nivelul mediu european, ci chiar pe cel mediu al tarilor intrare in acest an in Uniunea Europeana. Masa monetara abia depaseste jumatate din nivelul atins in tarile nou intrate, iar creditul neguvernamental este si mai scazut. Marjele dintre dobanzile active si pasive sunt de cateva ori mai ridicate decat cele inregistrate, sa spunem, in Cehia sau Polonia, aratand ca mai este mult pana la o competitie adevarata in sistemul bancar romanesc”, a spus Isarescu.
El a mai facut o istorie e evolutiei pietei financiare romanesti, pe care v-o prezentam in continuare:
„Traim intr-o lume sofisticata, in schimbare rapida, o lume in care factorul decisiv de progres nu il mai constituie de mult abundenta de resurse materiale primare, ci – in tot mai covarsitoare masura – accesul la informatie si capacitatea de a o utiliza cu promptitudine. Chiar teoria economica a fost constransa de realitati sa abandoneze modelele – seducatoare, usor de inteles si oarecum confortabile – nascute o data cu teoria lui Keynes, pentru a accepta intaietatea, astazi, a teoriilor ce tin seama de abundenta informatiilor, care se propaga instantaneu de-a lungul si de-a latul planetei. In fond, teoria anticipatiior rationale – ca dezvoltare a scolii monetariste de la Chicago – este construita in jurul evidentei reprezentate de faptul ca actorii scenei economice isi bazeaza decizia de alocare a resurselor pe informatia cuprinzatoare cu privire la evolutiile din economie, asa cum sunt ele influentate de politicile – mai bune sau mai putin bune – ale autoritatilor. Deciziile de politica economica sunt evaluate critic imediat, iar scamatoriile nu au cum sa mai aiba efectul scontat. Astfel, o relaxare monetara in speranta stimularii cresterii economice si reducerii somajului – celebra curba a lui Philips – este imediat sanctionata de piata, prin deprecierea cursului si cresterea presiunilor inflationiste. Efectul pozitiv, daca el se mai manifesta, dureaza foarte putin si este neconcludent, dar pierderea de credibilitate ramane, afectand pe termen lung rezultatele economiei..
Nu este deci o surpriza ca, in acest an, premiul Nobel pentru economie a fost obtinut de doi economisti care sunt exponenti ai abordarii bazate pe anticipatii rationale: americanul Edward Prescott si norvegianul Finn Kydland. Principala lor contributie comuna – la care s-au adaugat altele, realizate individual – a fost lucrarea “Reguli, mai degraba decat discretie: inconsistenta planurilor optimale”. Scrisa cu aproape trei decenii in urma, in 1977, lucrarea arata cum decidentii de politica economica pregesc dezechilibrele pe termen lung prin devieri de la obiective sanatoase. Desigur, cand se abat de la acestea, pentru rezolvarea unor probleme pe termen scurt, de exemplu cele electorale. In timp, atentia celor doi s-a focalizat mai ales pe fundamentarea rolului bancii centrale moderne – cel de aparare fara echivoc si fara compromisuri a stabilitatii preturilor. Iata asadar ca teoria economica fundamenteaza azi orientarile majore de politica economica, in general, si importanta asigurarii stabilitatii preturilor – ca atribut esential al bancii centrale – in special.
Unde ne regasim noi in tabloul atat de viu al lumii in care traim? Pana la al doilea razboi mondial, Romania reusise sa se plaseze acceptabil pe orbita puterilor economice ale lumii. Paranteza in istorie reprezentata de experimentul comunist ne-a indepartat primejdios de aceasta orbita, iar ritmul schimbarilor de dupa 1989 nu a fost intotdeauna la un nivel multumitor, nici comparativ cu alte tari din regiune, nici cu imensul handicap ce trebuie depasit. Totusi, progresele interne, cuplate fericit cu evolutii internationale favorabile noua, au facut din nou posibila revenirea intr-o pozitie avantajoasa pentru recuplarea la segmentul cel mai dinamic al lumii. Este o sansa istorica fara precedent pe care avem obligatia de a o fructifica.
O tinta foarte inalta este in ea insasi o provocare majora, iar parcursul trebuie la randul lui abordat cu maxima exigenta. Acesta este contextul, exprimat extrem de succint, in care se gaseste tara noastra, la doar putin mai mult de doi ani de momentul asteptat al integrarii in Uniunea Europeana. Desigur, putem sa ne bucuram de realizarile de pana acum, dar mai important imi apare sa privim, cu luciditate si fara euforii ne la locul lor, la ceea ce ne asteapta de aici inainte.
Componenta bancara a sistemului financiar pare sa fie intr-o situatie destul de buna. Aceasta a fost avantajata atat de supravietuirea de-a lungul perioadei comuniste (bancile au continuat sa existe, pe cand bursele, nu), cat si de clarificarea mai rapida a caii de urmat dupa caderea regimului totalitar. Astfel, legile bancare din 1991, chiar daca au avut unele neajunsuri, in special pe zona de reglementare si supraveghere, au incorporat multe prevederi care au fost recunoscute drept componente ale acquis-ului comunitar si, foarte important, cred, au pregatit societatea romaneasca pentru intelegerea si acceptarea unui concept inedit – o institutie publica autonoma, neimplicata in jocul politic. Ulterior, in 1998, legislatia a fost ameliorata semnificativ, permitand “curatenia generala” in sistemul bancar, cu eliminarea institutiilor bolnave, a caror functionare devenise o povara mai costisitoare decat falimentul lor. In sfarsit, in 2004, s-a realizat amendarea legislatiei bancare pentru deplina aliniere la regulile Uniunii Europene, inclusiv specificarea neechivoca a rolului bancii centrale in asigurarea stabilitatii preturilor, in deplin consens cu teoria economica si cu practica din tarile cele mai avansate.
Celelalte componente ale pietei financiare sunt intrucatva mai slab reprezentate. Fondurile mutuale nu si-au revenit dupa criza FNI, fonduri private de pensii inca nu exista, Bursa de Valori, desi a inregistrat progrese semnificative, nu ofera deplina satisfactie nici din punctul de vedere al volumului tranzactiilor, nici al transparentei si acuratetii informatiilor cu privire la companiile listate. Din nou trebuie sa precizez ca standardul pe care il avem in vedere este cel inalt al Uniunii Europene, comparatia cu propriile noastre performante din anii anteriori fiind mai putin relevanta.”
