Varful presiunilor speculative si nespeculative ale cursului de schimb a trecut, iar politicile fiscale si salariale sunt mult mai adecvate decat in perioada anterioara, a declarat, joi, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.
„Varful presiunilor speculative si nespeculative asupra cursului de schimb consideram ca a trecut. (…) Este adevarat ca si politicile fiscale si salariale, cu toate greutatile lor, sunt mult mai adecvate, comparativ cu ce se intampla in toamna, cu promisiunile electorale sau cu ce se prefigura, hai sa spunem, in luna decembrie”, a afirmat Isarescu.
El a explicat ca reducerea relativa a riscului de depreciere a leuluiare ca fundament ajustarea rapida a dezechilibrelor externe, mai repede decat anticipa chiar banca centrala, chiar daca nu s-a ajuns inca la un nivel sustenabil pe termen mai indelungat.
„Nu doar cursul si-a facut datoria, dar si decelerarea cererii”, a spus Isarescu.
Potrivit guvernatorului BNR, un alt element care ajuta la eliminarea presiunilor pe curs il reprezinta acordul cu Fondul Monetar International, UE si alte institutii financiare.
El a aratat ca toate prognozele internationale indica o continuare a crizei, respectiv o slabire a cererii pe plan mondial, cu impact corelat asupra economiei romanesti.
„La nivelul cererii, am intrat in zona gap-ului negativ. Nu mai avem presiuni din partea cererii, s-au inchis in septembrie-octombrie. Prognoza indica mentinerea gap-ului negativ timp de cateva trimestre”, a spus Isarescu.





