Intesa Sanpaolo Bank a lansat recent un pachet de carduri de credit cu tehnologie Chip, emise sub sigla MasterCard.
Cardurile de credit Intesa Sanpaolo Bank ofera clientilor accesul la o linie de credit (de tip revolving), cu limite de pana la 10.000 de lei pentru MasterCard Standard si 30.000 lei pentru Mastercard Gold.
Unul dintre avantajele competitive ale noilor carduri este dubla functionalitate: credit si debit. Concret, pe langa linia de credit acordata de catre banca, detinatorul poate dispune si de fondurile proprii de pe contul de card. Intesa Sanpaolo Bank acorda si o dobanda pentru fondurile proprii disponibile in contul de card.
Cardurile de credit beneficiaza de o perioada de gratie de pana la o luna si jumatate (45 de zile), atat pentru cumparaturi, cat si pentru retrageri de numerar, iar suma minima lunara de rambursat este de doar 5% din creditul utilizat. Un aspect demn de mentionat este ca, prin retragerile de numerar de la ATM si POS, se poate accesa intreaga linie de credit. Cardurile cu Chip au ca avantaj cresterea nivelului de securitate a tranzactiilor si eliminarea riscului de copiere sau contrafacere a cardului.
„Noul program de carduri MasterCard de la Intesa Sanpaolo Bank este o noua etapa a dezvoltarii continue a gamei de produse si servicii destinate persoanelor fizice. Cardurile de credit sunt un mijloc de plata modern si eficient, dar si un instrument de creditare rapida, iar tehnologia Chip asigura cel mai ridicat standard de siguranta pentru toti utilizatorii”, a declarat Riccardo Parasporo directorul general adjunct al Intesa Sanpaolo Bank.
Intesa Sanpaolo Bank nu percepe comision pentru platile efectuate direct la comercianti, atat in Romania, cat si in strainatate, iar valabilitatea cardurilor este extinsa la 4 ani. Extrasul de cont este pus la dispozitia clientilor gratuit, iar utilizatorii beneficiaza de asistenta gratuita 24 de ore din 24 prin serviciul InfoCard (0372.712.194) si prin numarul Tel Verde al bancii (0800 800 888).
Intesa Sanpaolo Bank
Intesa Sanpaolo Bank este parte a grupului Intesa Sanpaolo, una dintre primele 10 institutii financiare din lume. Intesa Sanpaolo Bank a obtinut un profit operational de 35 milioane lei (circa 9 milioane euro) in 2008, in crestere cu 34% fata de 2007. Activele totale ale bancii au ajuns la valoarea de 2 794 milioane lei (700 milioane euro) la sfarsitul lui 2008, in crestere cu 56% fata de decembrie 2007. Intesa Sanpaolo Bank detine in prezent o retea de circa 100 sucursale si agentii.
Grupul Intesa Sanpaolo
Intesa Sanpaolo este unul dintre cele mai importante institutii financiare din lume – locul 3 in Europa si lider in Italia, avand circa 20 milioane de clienti. In Europa Centrala si de Est, precum si in Bazinul Mediteranean, Grupul detine in principal banci aflate in primele pozitii in topul marilor jucatori din tarile respective, deservind circa 8 milioane clienti in 13 tari.