“Aceasta masura vine ca urmare a angajamentului nostru pe piata serviciilor pentru populatie, piata in care am jucat un rol din ce in ce mai important de la lansarea serviciilor bancare pentru persoane fizice, in urma cu un an. Pachetele de credite ipotecare au fost primele produse de retail lansate de ING in Romania, iar noi ne-am dorit intotdeauna sa raspundem cerintelor pietei si sa depasim asteptarile clientilor”, a declarat Dirk Serbruyns, presedintele ING Romania.
In comunicat se mai precizeaza ca aceasta scadere a dobanzii reitereaza politica ING de incurajare a creditelor in moneda locala, ING fiind prima banca de pe piata din Romania care a oferit o perioada de rambursare a creditului de pana la 25 de ani, pentru creditele in lei.
Creditele ipotecare in lei de la ING sunt disponibile oricarui rezident roman, in varsta de cel putin 25 de ani si cu un venit net pe familie de minim 950 RON. De asemenea, solicitantul trebuie sa aiba cel putin trei ani vechime in munca.
ING reduce de asemenea dobanzile la creditele in EUR, de la 8,5% la 8%.
ING Romania a lansat pachetele de credite ipotecare in aprilie 2003.





