Investitorii de pe piata de capital se vor numara incepand din urmatoarele luni printre contribuabilii care vor fi nevoiti sa compenseze minusul de venituri de la bugetul de stat rezultat din aplicarea de la 1 ianuarie a unei cote unice de impozit de 16% pentru profit si salarii, scrie Ziarul Financiar.

In urma discutiilor cu Fondul Monetar International Guvernul pregateste de o noua modificare a codului fiscal prin care va mari intr-o prima faza de la 1% la 10% castigurile din tranzactiile cu actiuni si din investitiile in fonduri mutuale ale persoanelor fizice. Impozitul pe veniturile din investitiile pe piata de capital ar urma sa creasca pana la 16% la inceputul anului 2006. Cote similare ar urma sa fie aplicate si castigurilor realizate din tranzactii imobiliare si celor din dobanzi.

Reprezentantii Ministerului de Finante nu au dorit sa comenteze aceste informatii.

Cresterea impozitelor pe piata de capital si pe cea imobiliara a facut recent obiectul unui studiu realizat recent de Departamentului de Analiza si Strategii Economice al Presidentiei, aflat in subordinea lui Theodor Stolojan. Studiul propunea cresterea pana la 16% a impozitelor pe castigurilor de capital, a celor din tranzactii imobiliare si dobanzi pana la 16%. Surse apropiate Ministerului de Finante afirma ca ministrul de resort, Ionut Popescu a dorit o crestere graduala a acestor impozite, primul pas fiind aplicarea unei cote de 10%, impozitul de 16% pe aceste tipuri de venituri urmand sa se aplice de la 1 ianuarie 2006.

Reprezentantii pietei de capital afirma ca aplicarea unei cote de impozit substantial marite ar putea avea un impact negativ asupra dezvoltarii pietei, si in plus nici nu ar aduce foarte multi bani la buget.

„Intelegem nevoia de resurse suplimentare la bugetul de stat, dar baza de impozitate este inca extrem de redusa. Cred ca ar trebui pus mai intai accent pe cresterea numarului de investitori de la Bursa si de abia dupa aceea sa ne gandim la o crestere a impozitelor. Numarul de investori activi de la Bursa abia daca atinge 10.000,” spune Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti.

Nu este inca clar daca va fi modificate si metodologia de aplicare a impozitelor. In prezent investitorii de la Bursa platesc impozit de 1% la fiecare tranzactie in care obtin castig, iar pierderile nu se reporteaza. Mentinerea acestei metode va insemna ca daca investitorii vor plati mai mult de 10% pe castigurile realizate pe parcursul unui an daca au realizat tranzactii din care au iesit in pierdere si este posibil ca un investitor sa plateasca impozit chiar daca valoarea portofoliului a scazut pe parcursul unui an.

Actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti au deschis saptamana in scadere dupa aparitia pe piata a primelor informatii privind intentia de crestere a impozitelor pe piata de capital. Cele mai multe dintre actiuni si-au revenit in a doua parte a zilei dar piata a incheiat totusi sedinta la preturi mai mici fata de cele de la finalul saptamanii precedente.

Piata de capital a adus castiguri semnificative in ultimii ani, mult peste dobanzile bancare. De la inceputul anului preturile actiunilor de la Bursa au urcat cu 40%, ceea ce a insemnat o crestere cu 3,2 miliarde de euro a valorii totale a actiunilor cotate pe piata pana la 12 miliarde de euro. Doar o parte foarte mica din aceste castiguri au fost obtinute insa de persoanele fizice, pentru care se preconizeaza majorarea impozitului. Cea mai mare parte a actiunilor companiilor listate pe Bursa se afla in proprietatea unor investitori strategici straini (cum ar fi Societe Generale in cazul BRD) sau al statului (care mai detine de exemplu 40% din actiunile celei mai mari companii cotate, Petrom).

Brokerii de la Bursa spun ca masura ar putea frana dezvoltarea pietei de capital, care este inca intr-u stadiou incipient in comparatie cu celelalte state ale Uniunii Europene. „Mi-e teama ca ritmul de dezvoltare al pietei noastre de capital se va incetini foarte mult,” spune Nicolae Ghergus, director de operatiuni la societatea de brokeraj Confident Invest.

Adevarul: Reactii moderate ale mediului de afaceri

Cresterea impozitului pe dobanzi, actiuni sau tranzactii imobiliare va lovi mai mult in speculatori, scrie Adevarul.

Fata in fata cu intentiile guvernului de a extinde aplicarea cotei unice de impozitare de 16 la suta si asupra veniturilor din dobanzi, din castiguri la bursa sau din vanzari speculative pe piata imobiliara, marind impozitele la 10 la suta anul acesta si apoi la 16 la suta din 2006, reprezentantii mediului de afaceri sustin ca noile impozite ii vor afecta mai degraba pe cei care vor sa faca bani din specula si mai putin pe oamenii de rand.

Riscul impozitarii dobanzilor – scaderea depozitelor din banci

Bancherii sustin ca, la o prima vedere, unul din posibilele efecte ale impozitarii dobanzilor cu 10 la suta din acest an este ca romanii sa-si scoata banii din depozite si sa-i puna la saltea sau sa nu mai economiseasca prin banci. „Pe de-o parte, inteleg demersul autoritatilor, care sunt nevoite sa gaseasca surse alternative pentru a compensa recentele reduceri fiscale si necesitatea de a ne apropia din punct de vedere al acestui tip de impozit de practica tarilor din UE. Pe de alta parte, trecerea brusca de la 1 la suta la 10 la suta ar putea „sa sperie” depunatorii si sa asistam, daca nu la o reducere a depozitelor, la o stagnare a acestora in conditiile in care veniturile populatiei cresc”, ne-a declarat Dan Pascariu, vicepresedintele Asociatiei Romane a Bancilor. De cealalta parte, unul din avantajele evidentiate de bancheri daca s-ar impozita mai mult dobanzile este taierea apetitului speculatorilor straini pentru castiguri pe termen scurt in Romania. „Impozitarea dobanzilor nu va fi trecuta cu vederea de investitorii speculativi. Un asemenea impozit va zdruncina putin imaginea Romaniei de El-Dorado al investitiilor speculative”, explica Pascariu. In privinta modului in care vor fi afectate bancile de taxarea principalelor produse pe care le ofera, bancherii sustin ca nu vor avea prea mult de pierdut din cauza de retragerilor masive de bani. Explicatia: in primul rand, populatia reactioneaza greu la schimbarile de pe piata, dovada fiind prabusirea euro, care a mancat din depozitele in valuta ale romanilor fara ca acestia sa le schimbe in lei si faptul ca bancile pot avea acces la lichiditati de pe piata monetara sau din strainatate la costuri mult mai mici.

La Bursa, cei mai afectati – speculatorii

Reprezentantii societatilor de brokeraj considera ca posibila majorare a impozitului pe veniturile din tranzactiile cu actiuni de la 1 la suta la 10 la suta nu va influenta in mod semnificativ activitatea bursiera. „Activitatea bursiera va fi influentata de cresterea impozitului pe veniturile din actiuni, dar nu cred ca aceasta influenta va fi foarte mare. Un impact mai mare ar fi daca impozitul din castigurile pe piata de capital ar fi mai mare decat impozitele la alte tipuri de plasamente. In acest caz ar putea exista o migratie a capitalurilor de la Bursa spre alte forme de investitii”, ne-a declarat Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction. Potrivit acestuia, decizia pe care intentioneaza sa o ia Guvernul va descuraja usor speculatorii de pe piata de capital. „Piata bursiera a inceput sa creasca, dar inca nu a ajuns la o dezvoltare atat de mare incat sa se introduca un impozit de 10 la suta. Probabil ca, intr-o prima faza, era mai bine daca impozitul ar creste de la 1 la 5 la suta, si ulterior sa ajunga la 10 la suta”, mai spune Brendea. Aceeasi parere o au si alti reprezentanti ai societatilor de brokeraj. „Cel mai mult cred ca vor avea de suferit speculatorii intraday (cei care vand si cumpara in aceeasi zi – n.n.), pentru ca profiturile lor vor fi diminuate”, spune Marcel Murgoci, director de tranzactionare la Estinvest. La randul lor, reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti sustin ca introducerea unei taxari a castigurilor de pe piata de capital trebuie sa tina cont de nivelul de dezvoltare al pietei de capital romanesti. „Majorarea acestui impozit poate creste putin veniturile la bugetul de stat, dar poate indeparta multi investitori de Bursa, care oricum sunt putini – circa 10.000. Prin urmare, in prezent baza de impozitare este redusa”, este de parere Stere Farmache, directorul general al BVB.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*