Fiscul a inceput sa trimita formulare fiscale persoanelor care anul trecut au obtinut si alte venituri decat cele de pe cartea de munca. Este vorba despre sumele provenite din drepturi de autor, chirii sau din meserii liberale. Aceste sume trebuie declarate si apoi trebuie verificat cum s-au incadrat in cota de 16%.

In plic veti gasi pe langa cele doua formulare ale declaratiei speciale numarul 200, ghidul de completare, scrisoarea adresata contribuabililor, dar si plicul in care sa introduceti unul dintre formulare pe care anterior l-ati completat. Celalalt ramane la dumneavoastra.

Aceste plicuri sunt trimise numai contribuabililor care au obtinut anul trecut venituri din tranzactii pe bursa, profesii liberale, drepturi de proprietate intelectuala dar si din chirii sau activitati comerciale.

In schimb, cei care au realizat numai venituri cu retinere la sursa a impozitului nu mai trebuie sa-si bata caplul cu formularele. Adica si in cazul in care ati avut doua slujbe, daca ati platit cei 16% pentru fiecare dintre salarii nu mai aveti probleme. Printre norocosi se numara cei cu venituri din salarii, pensii, dividende, dobanzi, premii si chiar din jocurile de noroc.

Nu uitati puteti decide sa redirectionati 2% din impozitul pe care il datorati statului catre o organizatie non-profit. Termenul limita de transmitere a declaratiilor de venit la unitatile fiscale este 15 mai.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*