Legea privind darea in plata a unor bunuri imobile in vedere stingerii obligatiilor asumate prin credite, votata astazi de Camera Deputatilor, urmeaza a intra in vigoare dupa 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

Mai intai insa exista o perioada de o saptamana in care legea poate fi contestata la Curtea Constitutionala de catre cei care au acest drept.

Daca legea nu va fi amanata de aceasta procedura si va intra in vigoare, exista posibilitatea ca si bancile sa o conteste la Curtea Constitutionala, prin intermediul instantelor de judecata, in cazul in care nu sunt de acord cu aplicarea acesteia.

Sa vedem insa care sunt principalele prevederi ale legii si care este procedura de aplicare.

Cine poate beneficia de lege: 

– Cei care au credite imobiliare sau de nevoi personale cu ipoteca avand ca destinatie o locuinta, cu exceptia creditelor Prima Casa, obtinute de la banci sau IFN-uri;

– Valoarea creditului nu trebuie sa depaseasca echivalentul a 250.000 de euro;

– Legea se aplica indiferent de situatia creditelor: atat celor care nu au restante, cat si celor cu restante sau aflate in procedura de executare silita sau cesionate recuperatorilor de credite; 

– De asemenea, legea se aplica atat creditelor vechi, in derulare, cat si creditelor noi ce vor fi incheiate in viitor.

Care este procedura darii in plata

– Detinatorul creditului transmite bancii, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei;

– De la data primirii notificării, se suspenda procedura de executare silita;

– Ulterior, banca poate contesta in justitie indeplinirea conditiilor privind darea in plata; 

– Contestatia bancii se judecă în procedură de urgenÅ£ă, cu citarea părÅ£ilor, de judecătoria în circumscripÅ£ia căreia domiciliază consumatorul. 

– Daca se admite contestaÅ£ia bancii, părÅ£ile vor fi puse în situaÅ£ia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. 

– Dupa transferul dreptului de proprietate a imobilului catre banca, va fi stinsă orice datorie a debitorului faÅ£ă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaÅ£iilor asumate prin credite

Art.1. – (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori ÅŸi instituÅ£iile de credit, instituÅ£iile financiare nebancare sau cesionarii creanÅ£elor deÅ£inute asupra consumatorilor.

(2) Consumatori sunt persoanele definite de OrdonanÅ£a Guvernului nr.21/1992 privind protecÅ£ia consumatorilor, republicată, cu modificările ÅŸi completările ulterioare, ÅŸi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniÅŸti ÅŸi consumatori, republicată, cu modificările ÅŸi completările ulterioare.

(3) DispoziÅ£iile prezentei legi se aplică ÅŸi în cazul în care creanÅ£a creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea ÅŸi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.

(4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul „Prima Casă” aprobat prin OrdonanÅ£a de urgenÅ£ăa Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului „Prima Casă”, aprobatăcu modificări ÅŸ i completări prin Legea nr.368/2009, cu modificările ÅŸ i completările ulterioare.

Trimite un comentariu

Adresa de email nu va fi publicata. Campuri obligatorii*