Producatorul auto Ford solicita Complexului Energetic Craiova sa majoreze cantitatile de energie termica livrata uzinei auto din Craiova preluata de compania americana anul trecut, volumul cerut de Ford fiind similar cu cel necesar incalzirii intregului municipiu.
Oficialii Ford si cei ai complexului energetic au avut, vineri, o intalnire pe tema majorarii cantitatilor de energie.
„Mi-au spus ca doresc sa asigure un confort termic mult mai ridicat decat cel existent. La ora actuala ei se incalzesc cu niste aeroterme, ceea ce este la limita suportabilului. Ce ne-au cerut ei este cam aceeasi cantitate de agent termic cat livram Craiovei”, a declarat, duminica, directorul Complexului Energetic Craiova, Ion Dinulescu.
El a adaugat ca majorarea capacitatii de livrare a agentului termic necesita investitii mari in modernizarea intregii retele, iar compania Ford s-a aratat interesata sa finanteze partial lucrarile.
„Sunt pregatiti sa suporte o parte din bani, urmand sa-i recupereze din sumele pe care le facturam catre ei”, a mai spus Dinulescu.
Ford a preluat anul trecut actiunile detinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la Automobile Craiova – reprezentand 72,4% din capital – pentru 57 milioane de euro, producatorul american angajandu-se la investitii directe de 675 milioane euro pentru modernizarea fabricii si la suplimentarea numarului de angajati.
Contractul nu a intrat insa in vigoare, in lipsa acordului Comisiei Europene, care a initiat o investigatie prin care verifica daca anularea datoriilor si impunerea unor conditii la privatizarea uzinei auto reprezinta ajutor de stat. Potrivit AVAS, autoritatile de la Bruxelles vor transmite Romaniei, in luna februarie, primele concluzii ale investigatiei.




