Fondul National pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNIMM) a anuntat ca va oferi, in scurt timp, o noua modalitate de acces la garantiile financiare pe care le acorda pentru toate tipurile de credite oferite de cele 24 de institutii financiare cu care are incheiate conventii de lucru.
Astfel, la cererea IMM-ului si pe baza analizei documentatiei de credit pusa la dispozitie de catre IMM sau de catre Finantator, Fondul va emite un Angajament de garantare.
Acest angajament atesta decizia Fondului de a deveni partenerul intreprinzatorului si de a garanta executarea obligatiilor financiare asumate de acesta prin garantarea unui procent de pana la 80% din valoarea creditului, in schimbul unui singur comision ce se situeaza in jurul valorii de 1,75%/an, se arata in comunicatul emis de FNIMM.
Angajamentul de garantare va fi prezentat de catre IMM finantatorului, ca anexa la documentatia necesara acordarii creditului.
Principalele avantaje sunt date de posibilitatea de procesare mai rapida de catre banca a documentatiei de credit, aceasta avand deja premiza acordarii de catre Fond a garantiei, precum si scurtarea timpului de acordare efectiva a creditelor de valoare mare, prin procesarea concomitenta a documentatiei de credit de catre banca si Fond. De asemenea, costurile garantiilor vor fi reduse: aca pentru garantiile reale imobiliare costul pentru constituire este de aproximativ 4% din valoarea creditului, pentru garantia Fondului costurile se reduc cu aproximativ 50%.
Angajamentul de garantare se va acorda pentru IMM-uri cu sau fara istoric de functionare si va conduce la o apropiere mult mai mare a Fondului de micii intreprinzatori, de societatile aflate la inceput de drum, care au nevoie de consultanta si sprijin financiar.
Intreprinzatorii vor putea solicita eliberarea unui Angajament de garantare la toate cele 3 filiale – fonduri locale de garantare autonome din Craiova, Focsani si Sfantu Gheorghe, 4 sucursale teritoriale localizate in Bucuresti, Cluj, Iasi si Bacau si 12 reprezentante teritoriale, localizate in urmatoarele orase resedinta de judet: Arad, Baia Mare, Constanta, Giurgiu, Oradea, Pitesti, Ploiesti, Sibiu, Suceava, Targu Mures, Timisoara si Zalau.